Kare-sansui, minunatele grădini japoneze din pietre naturale

0

„Zen” este un cuvânt îndragit în zilele noastre, dar semnificația lui reală, mai ales aplicată la grădini, este de multe ori confuză.

Multe s-ar mai putea povesti despre Japonia și grădinile ei. Și nici o relatare, oricât de detaliată și pasională, nici o fotografie, oricât de măiastră ar fi, nu poate ilustra nici macar o părticică din farmecul inedit al acestei țări și popor. Săptămânile petrecute de noi acolo au fost mult prea scurte pentru a pretinde cunoaștere sau întelegere a fenomenului nipon, dar impresiile sunt puternice și ne vor însoți pentru tot restul vieții.

Oamenii veseli, prietenoși și săritori, orașele imense, dar curate și verzi, templele de o eleganță sobră și fermecătoare, trenurile de mare viteză care conviețuiesc cu tradiționalele ricșe și, nu în ultimul rând, gingășia, răbdarea și dedicația cu care este îngrijit fiecare petec de pământ sunt tot atâtea amintiri pe care le vom prețui în mod special. Este greu de spus care a fost momentul cel mai cel sau întâmplarea cea mai cea și nici nu cred ca ar fi drept să încerc clasamente sau ierarhii. Sutele, miile de fotografii sunt pentru mine mai mult un „reminder” decât o ilustrare, iar pentru dumneavoastră sper să fie un „teaser” care să vă incite curiozitatea și să cristalizeze dorința de călătorie și descoperire.

Citește și: Cum se îngrijește corect gutuiul japonez

Pentru cei pasionați de plante și spații verzi este un loc mirific și o sursă infinită de inspirație. O grădină cât de mică poate părea monumentală atunci când introducem câteva elemente specifice parcurilor japoneze.

De multe ori, noi europenii, punem prea ușor eticheta de „zen” pe aproape orice vine din Japonia. Mai ales când e vorba despre parcuri sau spații verzi amenajate facem prea puține deosebiri între diferitele nuanțe ale acestei arte. Poate scurtimea cuvântului, poate misterul sau necunoscutul ce se ascund în spatele acestor trei litere ne fac sa ne închipuim că putem înghesui vrute și nevrute într-un concept al cărui înțeles adevărat îl cunoaștem prea puțin.

Dacă ne străduim să aflăm ceva mai mult ne dăm seama că ascunde un adevărat univers. Construit după reguli proprii, cu principii și funcționare bine definite, are în spate o istorie de mai bine de opt sute de ani. Buddhismul zen și-a avut epoca de înflorire în perioadele Kamakura și Muromachi (1185-1573) și tot atunci s-au pus bazele principiilor ce stau la baza alcăturii unei grădini specifice. Grădinile erau la vremea respectivă concepute și executate de către călugări așa că nu este de mirare că, în epoca aceea, creatorii acestor mici bijuterii erau numiți „ishitate-so”, adică „preoți care aranjează pietre”. Călugărul Muso Soseki, considerat părintele grădinilor zen, a fost primul care a înlocuit apa tradițional prezentă cu pietriș și nisip astfel greblat și aranjat încât să sugereze curgerea unui râu sau suprafața unui lac.

Simplificarea, aproape sublimarea mijloacelor de expresie corespunde întru totul filosofiei zen și este menită a induce starea de meditație. Grădina japoneză este în general astfel concepută încât să ajute la atingerea unei stări de calm și pace interioră, să îndemne la contemplare și introspecție. Zen-ul îndeamnă la modestie maximă și spațiul din jurul templului este amenajat în consecință. Dar „modest” nu este sinonim cu „simplu”! Fiecare stâncă are o semnificație, fiecare grup de roci simbolizează ceva anume. Petecele de mușchi sau mici tufișuri ve1nic verzi nu sunt întâmplătoare și nici accidentale. Ceea ce poate părea „zgârcenie” este de fapt modalitatea de a trage atenția asupra lipsei de importanță a lumii materiale și a perenității vieții și a naturii.

Kare-sansui

Și reversul medaliei: stâncile pot simboliza munți sau copaci, nisipul poate evoca apa, dar de fapt piatra este numai piatră și nisipul numai nisip! Ceea ce reflectă, la nivel profund, aplecarea oamenilor de a manipula natura, de a-i conferi semnificații simbolice, nevoia obsesivă de a atribui valori inexistente de dragul unor iluzii materialiste. Contemplând simplitatea unei grădini zen putem învăța să discernem chintesența naturii dincolo de aparențele trecătoare și iluzorii.

Peisagiștii acestui tip de grădină nu ignoră decât aparent perceptele unei grădini clasice. Se creează de fapt lacuri fără apă și râuri fără curgere. Nisipul sau pietrișul de diferite granulații este astfel greblat încât să sugereze mișcarea ondulatorie sau liniștea unei oglinzi perfecte. Stâncile sau pietrele de diferte dimensiuni evocă insule, munți, copaci, poduri sau chiar animale. Unii creatori se hotărăsc pentru ansambluri monocrome, alții aleg stânci și pietre variat colorate și, iarăși, alții pun valoare pe contraste sau modificarea culorilor în timpul ploii. Cine crede că zen este monoton și mărginit se înșeală. Abordarea pare câteodată jucăușă, dar motivația este profund filosofică. Vă dau ca exemplu numai grădina templului Ryoan-ji din Kyoto, construită în secolul al XV-lea, în care s-au folosit cincisprezece pietre de diferite mărimi astfel dispuse încât de pe terasa alăturată să nu se poată vedea simultan mai mult de paisprezece. Se zice că numai cei iluminați vor putea să le vadă pe toate din același punct! Am încercat și noi să găsim unghiul ideal, dar se pare că mai avem mult până la iluminare…

În mod paradoxal, sau poate nu, aceste spații nu sunt create din motive estetice. Nu sunt locuri unde să mergi cu familia pentru picnic sau joacă. Sunt locuri făcute pentru liniște și reculegere iar aspectul plăcut este un bonus de care se bucură trecătorii. Pentru călugării care petrec mai multe ore zilnic refăcând desenele delicate din nisip sau pietriș este o modalitate de meditație activă, contrabalansând timpul pe care aceștia îl petrec șezând. Pavilionele cu terase de lemn ce sunt de obicei amplasate în imediată proximitate sunt menite a oferi prilej de popas, contemplare și meditație pentru cei doritori să savureze farmecul locului.

Citește și: Plante care purifică aerul

Templele mari și castelele sunt de cele mai multe ori înconjurate de grădini mixte în care elementele diferitelor tipuri de grădini se îmbină armonios. Nu trebuie deci să ne mire dacă vedem o porțiune zen pe malul unui lac sau la umbra unui copac falnic sau dacă crengile unui pom sau arbust înflorit se apleacă peste o parcelă frumos greblată.

Când, recules, părăsești aceste oaze ești de multe ori izbit și surprins de zumzetul și tumultul cotian. Și apare dorința de „încă”… Încă un templu, încă o grădină, încă puțină liniște, încă puțină detașare de lumea mult prea grăbită și zgomotoasă în care trăim. Oare care colțișor din jurul casei mele se va transforma prin introducerea câtorva elemente kare-sansui?

 

 

 

articol preluat din revista Grădina mea de vis, ediția ianuarie 2020

Revista Grădina mea de vis poate fi achiziționată în format electronic via Magzter.

sursă foto: Corina Dorobanțu

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply