Două etajere care îți schimbă casa

0

Iti propun două etajere care își schimbă casa în bine. Nu le căuta în magazinele de mobilă pentru că sunt șanse mici să le găsești, dar le poți face de comandă pentru că nimic nu se compară cu piesele de mobilier făcute după placul tău, pe dimensiunile reale ale spațiului pe care îl ai.

două etajere

Cele două etajere care își schimbă casa se pretează pentru oricare din pereții din casa ta. Le poți folosi în camera de zi, dar merg la fel de bine și în camera copiilor, în bucătărie, în baie, pe hol sau în dormitor. Sunt simple, practice, de maxim efect, sunt versatile, integrăndu-se în orice stil de amenajare, tocami prin simplitatea lor. le poți varia în ceea ce privește dimensiunea și culoarea, astfel că se vor dovedi compatibile cu orice loc din casa ta unde prezența lor se face simțită sau  este necesară.

Prima variantă din cele două etajere care își schimbă casa este un ansamblu independent de rafturi. Secretul lor stă în faptul că sistemul de prindere se face în interiorul blaturilor, și este invizibil. Le poți monta simetric sau asimetric, le poți așeza astfel încât să organizezi o bibilotecă suspendată în interiorul căreia poți cuprinde televizorul. Marele lor avantaj este acela că oferă spații de depozitare, în ansamblu alcătuiesc un sistem gen bibliotecă cu rafturi, dar lasă spațiul fluid și liber fiind ideale pentru camerele mici sau unde un corp compact de bibliotecă nu se potrivește.

două etajere

două etajereDezavantajul este legat de sisteml de prindere care se face prin dibluri împușcate în perete, astfel că trebuie să stabilești cu precizie locul în care acestea vor fi amplasate. Schimbarea poziției or nu este recomandată pentru că vor rămâne urme în preți, motiv pentru care combinația și poziția lor trebuie foarte clar stabilită înainte de a le fixa în perete.

A doua variantă din cele două etajere care îți schimbă casă este o variantă stilizată de scară. O poți folosi oriunde în casă, poți alătura mai multe piese identice pentru a forma un ansamblu, poți varia nivelul rafturilor dacă realizezi o combinație. Totul depinde de imaginație! Poți să folosești aceste etajere pentru a depozita cărți, obiecte decorative ghivece cu flori sau orice este necesar în baie și bucătărie. În sine această piesă de mobilier se poate așeza oriunde în casă, de fiecare dată fiind extrem de utilă și estetică.

 

Pentru siguranță poate fi fixată în perete, iar un tâmplar bun poate face rafturile rabatabile sau cu mai multe puncte de sprijin pentru a putea modifica spațiul dintre rafturi în funcție de necesități.



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply