Cum scapam de mobila veche

0

mobila veche (4)Orice redecorare a locuinței este un prilej de bucurie. În fond, cui nu îi place să cumpere lucruri noi, mai ales unele de care se poate bucura pe termen lung, cum ar fi electrocasnicele și mobilierul. Dar după ce avem o casă sau un apartament proaspăt văruit și mobilat, vine momentul curățeniei. Dacă gunoiaele sunt depozitate în saci și aruncate la tomberon sau la gunoi, lucrurile nu sunt așa de simple și în cazul pieselor de mobilier. Cum scăpăm de mobila veche?

Citeste si: Accente de decor cu mobila stil baroc

Donație
De ce să nu faci o faptă bună și să te simți și mai bine  după ce ți-ai redecorat locuința? În cazul în care cunoști dea o familie nevoiașă care s-ar bucura de donația ta, lucrurile sunt cu atât mai simple pentru tine. Dacă nu, poți întreba prietenii sau te poți interesa prin presa locală dacă există astfel de cazuri. Poți ajuta alți oameni prin gestul tău și astfel scapi și de mobila veche.

mobila veche (3)Dacă mobila ta veche este într-o stare bună poți să îi faci poze în locuință înainte să o scoți, pe care să le pui pe unul dintre site-urile de anunțuri gratuite sau pe un grup de pe Facebook unde sunt oameni care fac schimb de lucruri. Ceea ce pentru tine nu mai are valoare pentru altcineva poate fi o adevărată comoară.

Firmă specializată
În marile orașe, cum este Bucureștiul, poți găsi diferite firme care sunt specizalizate în transportarea de mobilă. Mai mult, există companii care te pot scăpa cu totul de mobila veche. În cazul în care ai nevoie, se pot ocupa și de debarasarea materialelor textile sau plastice de care nu mai ai nevoie.

Citeste si: Amenajari interioare in stil vechi

Dacă te interesează doar transportul mobilei într-o altă locație, îți recomandăm să apelezi la o companie care se ocupă și cu încărcarea și descărcarea dubițelor sau a camioanelor de mobilă pentru a nu fi nevoie să faci un efort suplimentar.

mobila veche (2)Recondiționare
În cazul în care locuiești la casă, cu siguranță vei găsi întrebuințări și pentru piesele mai vechi de mobilier.

O mână de lac și două straturi de vopsea o pot aduce într-o stare excelentă și o poți folosi în grădină, în garaj, în foișor sau în alte anexe ale casei pe care nu ți-ai permis să le redecorezi încă.

Citeste si: 8 solutii simple care maresc spatiul

Dacă ai o casă sau o cabană la munte sau în alt oraș, lucrurile sunt și mai simple. Poți transporta mobila în cea de-a doua locație până îți permiți o nouă redecorare. Mobila mai nouă poate fi demontată în plăci pentru a fi mai ușor de transportat. Cea veche, din lemn masiv, trebuie transportată integral, deci vei avea nevoie de un camion sau de o remorcă mai mare.

Citeste si: Cum acoperi un perete gol

Desigur, există și o metodă neortodoxă de a scăpa de mobila veche: o poți lăsa în strada sau chiar lângă pubelele de gunoi. Este foarte posibil să fie văzută de cineva care are nevoie de ea și dacă lași și un mesaj doritorilor e posibil să își găsească alt cămin în cel mai scurt timp. Nu recomandăm această metodă deoarece poți avea probleme cu vecinii sau chiar cu autoritățile.



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply