Foto: Profimedia Ce trebuie să știi despre evacuarea în situații de urgență 24 august 2026 | Idei practice | Anamaria Ostafe Distribuie articolul pe: Evacuarea este una dintre măsurile prin care populația poate fi protejată atunci când o situație de urgență pune în pericol viața oamenilor, locuințele sau bunurile. Deși este un scenariu la care nimeni nu își dorește să ajungă, câteva măsuri simple de pregătire pot face diferența atunci când timpul de reacție este scurt. Incendiile de amploare, inundațiile, fenomenele meteorologice extreme, accidentele tehnologice (drone sau bucăți din drone) sau alte dezastre pot impune evacuarea unor zone. În ultimii ani, inclusiv incidentele legate de drone și căderi de resturi de drone au adus în atenție necesitatea de a ști cum trebuie reacționat atunci când autoritățile solicită părăsirea unei anumite zone. În 29 mai, o dronă a lovit un bloc de locuințe din municipiul Galați / Foto: Profimedia Ce înseamnă, de fapt, evacuarea? În cazul unei situații de urgență, evacuarea presupune scoaterea organizată a oamenilor, angajaților instituțiilor, animalelor și, după caz, a unor bunuri din zonele care sunt deja afectate sau care ar putea fi afectate. Persoanele evacuate sunt direcționate către zone și localități în care pot fi asigurate condiții de cazare, hrană, apă și alte necesități de bază. În funcție de amploarea situației, cazarea se poate face în spații identificate din timp sau în tabere pentru persoane afectate. Decizia de evacuare în cazul dezastrelor este luată de autoritățile competente, în funcție de situație. La nivel local, aceasta poate fi dispusă de primar sau prefect, la propunerea comitetului pentru situații de urgență. Important este ca, atunci când o evacuare este anunțată oficial, oamenii să urmeze indicațiile autorităților și să nu amâne plecarea. În ce situații poate fi necesară evacuarea? Evacuarea nu este legată de un singur tip de pericol. Ea poate fi necesară în urma unor evenimente naturale, tehnologice sau a unor situații care afectează securitatea populației. Printre scenariile în care poate fi luată în calcul se numără inundațiile, incendiile de amploare, alunecările de teren, fenomenele meteorologice extreme, accidentele industriale sau alte dezastre. În anumite zone (cum se întâmplă tot mai des și în România, la granița cu Ucraina), un alt tip de risc îl reprezintă incidentele asociate conflictelor armate, inclusiv prezența unor drone sau căderea unor resturi provenite de la acestea. Astfel de situații pot determina autoritățile să instituie măsuri speciale de protecție pentru populația din zonele expuse. În 27 aprilie, o locuință din județul Galați a fost afectată de căderea resturilor unei drone / Foto: Profimedia În cazul unui conflict armat, evacuarea reprezintă o măsură de protecție civilă care poate fi aplicată atunci când acțiunile militare pun în pericol grav populația, instituțiile, serviciile publice sau bunurile importante. O astfel de evacuare are un regim diferit și presupune decizii la nivel național. Uneori însă, autoevacuarea este o soluție mult mai sigură, pentru că îți oferă mai mult control asupra a ceea ce faci și poți părăsi mai ușor zona câtă vreme nu toată lumea încearcă să plece în aceeași direcție. Ce trebuie să ai pregătit înainte de o evacuare? Cel mai dificil moment pentru a te gândi la lucrurile esențiale este chiar atunci când trebuie să pleci în grabă. De aceea, este util să existe din timp un rucsac de urgență, pregătit și ușor de luat. Ideea nu este să îți pui toată casa într-un bagaj, ci să ai la îndemână lucrurile care te pot ajuta să treci mai ușor peste primele zile. Ce poate conține rucsacul de urgență? Pentru o perioadă de aproximativ 3-5 zile, recomandările includ: apă potabilă, cel puțin 4 litri; alimente neperisabile, ușor de consumat; o trusă de prim ajutor; o pătură; lanternă; baterii de rezervă; un aparat de radio alimentat cu baterii; produse de igienă personală; un fluier; un briceag multifuncțional; copii ale documentelor personale. Nu este neapărat nevoie să cumperi produse speciale. O parte dintre alimentele pe care le avem deja în cămară pot constitui o rezervă bună: conserve, paste, orez, biscuiți, nuci, fructe uscate, miere sau batoane cu aport caloric ridicat. Un detaliu important este să existe și alimente care pot fi consumate fără gătire și care nu depind de frigider sau congelator. Dacă se întrerupe energia electrică pentru o perioadă mai lungă, congelatorul nu mai este o soluție. La acestea pot fi adăugate telefonul și un încărcător sau o baterie externă, bani cash, medicamentele necesare și câteva obiecte adaptate nevoilor fiecărui membru al familiei. Dacă există copii, persoane vârstnice sau animale de companie, pregătirea trebuie făcută ținând cont și de nevoile lor. Cunoaște-ți casa înainte să apară problema Pregătirea înseamnă și să știi unde sunt lucrurile importante: tabloul electric, robinetul general de apă, robinetul de gaz și ieșirile din locuință. Este util să identifici din timp și locurile mai sigure din casă în cazul unui cutremur sau al altui pericol și să știi pe unde poți ieși dacă accesul principal este blocat. Obiectele grele sau instabile nu ar trebui amplasate în locuri de unde pot cădea peste oameni. Iar mobilierul și elementele decorative care se pot desprinde în timpul unui cutremur merită verificate înainte, nu după. Nu uita mașina Pentru cei care folosesc frecvent mașina, o parte dintre lucrurile necesare poate fi păstrată permanent în autoturism. O rezervă de apă, câteva alimente ambalate, un încărcător pentru telefon, o baterie externă și o haină de schimb pot fi utile în cazul în care un drum obișnuit se transformă într-o situație neprevăzută. La fel de important este ca mașina să fie întreținută corespunzător și să nu pleci la drumuri mai lungi cu rezervorul aproape gol. Într-o situație de urgență, posibilitatea de a te deplasa rapid poate deveni esențială. Actele importante, păstrate și în format digital Documentele personale sunt printre primele lucruri la care trebuie să te gândești atunci când pregătești un plan de urgență. Pe lângă copiile fizice păstrate în rucsac, documentele importante pot fi scanate și salvate într-un serviciu cloud securizat. Este o măsură simplă care îți poate permite să ai acces la informațiile necesare chiar dacă documentele originale se pierd sau rămân într-o locuință în care nu mai poți intra. Este bine ca accesul la aceste fișiere să fie protejat corespunzător și să nu fie lăsate într-un cont fără măsuri de securitate. Un plan simplu pentru întreaga familie Pregătirea nu înseamnă doar obiecte. Este important ca membrii familiei să știe unde se întâlnesc dacă sunt separați, pe cine contactează și ce fac dacă telefonul nu funcționează. Poți stabili din timp un punct de întâlnire, o persoană de contact din afara localității și o rută alternativă pentru situațiile în care drumul obișnuit nu poate fi folosit. CITEȘTE ȘI: Ghid de supraviețuire în cazul penelor de curent prelungite Trusa de urgență și de ce este bine să o avem 4 lucruri indispensabile pe care să le ai în casă pentru situații de urgență Distribuie articolul pe: Anamaria Ostafe