Varza ornamentala. O alternativa spectaculoasa

Varza ornamentala. O alternativa spectaculoasa

| | Otilia Ignat
Distribuie articolul pe:

Varza ornamentală este o alternativă spectaculoasă, extrem de decorativă și foarte elegantă pentru grădinile din zonele reci, de munte. Marea calitate pe care o are varza ornamentală este că nu tolerează căldura și este cu atât mai frumoasă cu cât temperaturile medii sunt mai mici. Varza ornamentală suportă chiar și temperaturi de – 15 grade Celsius, și poate rămâne frumoasă și colorată, chiar și în aceste condiții. Înghețul moderat are capacitatea de a intensifică culorile frunzelor.

Citeste si: Trandafiri de dulceata

Varza ornamentală arată aproape ca o varză obișnuită. Dacă primul rând de frunze duce la ideea de varză, cele din mijloc au culori care variază de la alb la violet și de la roșu la roz.

Varză ornamentala este încadrată în categoria brassica oleracea și face parte din aceiași familie cu varza comestibilă, dar este cultivată numai pentru aspect și a devenit o veritabilă legumă decorativă. Varza ornamentală suportă frigul, dar are nevoie, în schimb, de lumină și iubeste soarele, chiar dacă are dinți! Poate fi plantată direct în grădină, dar se simte bine și în ghivece sau jardiniere și poate sta foarte bine și în balcoane.

Citeste si: Fereastra cu flori. Cateva sfaturi pentru jardiniere

Varza decorativă are nevoie de multă apă. Practic aceasta trebuie stropită în fiecare zi, cel puțin o dată pe zi, dar numai cu apă rece. Apa este esențială pentru a menține culoarea vie și intensă a acestor verze. Varza de decor este o plantă anuală, pentru că este doar o … varză, dar rezistă câteva luni (4-5) și crește încet. Plantele răsar din semințe semănate primavara devreme și la finele lui octombrie. Cele semănate în octombrie vor rezista în decembrie și ianuarie, dacă nu sunt geruri foarte mari și-ți vor colora grădina, iarna.

Citeste si: 5 sfaturi pentru plantele din casa

Semințele se plantează la o distanță de 18 și 24 de centimetri, în pământ bine afânat, la suprafață și se acoperă cu un strat fin de pământ, pentru că germinează bine sub influența luminii.

Sursa foto: Thinkstock/Guliver

Distribuie articolul pe: