Phloxul, sfaturi practice despre plantare

1

Phloxul sau brumărelele sau scânteioara popular și științific phlox este plantă de grădină populară care se cultivă în multe curți și grădini. Denumirea de phlox este de origine greacă și înseamnă flacără – făcând aluzie la strălucirea culorilor înflăcărate ale florilor.

Originea genului phlox este în America de Nord și Asia Centrală și cuprinde peste 50 de specii anuale și perene majoritatea de proveniență americană. Speciile cele mai cultivate sunt dintre cele perene Phlox paniculata, iar dintre speciile anuale Phlox drummondi sau “mândrie texană” sau Phlox grandiflora.

O altă specie perenă cu frunze mici și flori stelate  care formează covoare având creștere tapisantă (care acoperă solul) este Phlox subulata, dar și specia Phlox douglasii care este tot tapisantă și vivace. Au înălțimea de 10-15 cm și flori mici, numeroase.

1. Planta Phlox paniculata  are  înflorire permanentă din iunie până în toamnă în septembrie-octombrie și pentru că este o specie perenă nepretențioasă, rezistentă la condițiile noastre de mediu.

Se impune prin vigoarea plantelor înalte de 60-100 cm cu creștere sub formă de tufă strânsă și lăstari înalți având inflorescențe mari în vârful lor de diverse culori, cu un parfum specific. Florile pot fi utilizate și ca flori tăiate pentru vază și buchete. Înflorește abundent în perioada iunie-septembrie. Phloxul face flori atractive și strălucitoare, iar unele culori par niște flăcări de foc.

Phloxul se comportă ca plantă rustică în condițiile de cultură. Iernează bine afară în climat temperat, în soluri bine drenate. Suportă bine uscăciunea pe timp de  vară pe o perioadă mai scurtă, dar înflorește mai bine când este udată și când verile sunt mai răcoroase și mai umede. Crește la soare și la semiumbră, dar cazul al doilea este de preferat. Solul să fie humos și ușor acid.

Se înmulțește prin divizarea tufei toamna sau primăvara sau prin semințe semănate în răsadnițe sau sere, caz în care se transplantează la loc definitiv după 1-2 ani.

La speciile perene se poate face înmulțirea și prin butași din lăstari cu 4-5 frunze în perioada de vegetație intensă a plantei. Butașii înrădăcinați se pun în ghivece și cresc în răsadnițe reci 1-2 ani. Se pot face butași de Phlox paniculata și din rădăcini, primăvara devreme.

2. Floxul anual, specia Phlox grandiflora sau Phlox drummondii sau “mândria texană” obținut din semințe semănate primăvara – în februarie-martie în pepinieră sau direct afară în aprilie-mai. Această specie crește cam 20-30 cm și se ramifică bine, lăstarii au structură erbacee și au tendință de cădere – formă târâtoare – dacă nu sunt susținuți prin legare de bețișoare, formând tufe.

Se cultivă atât la soare cât și la semiumbră. Înflorește bogat și uniform începând din luna iunie până în septembrie-octombrie. Florile reunite în corimbe (inflorescențe sub formă de umbrelă) mari în vârful lăstarilor sunt de diferite culori: roz, alb, ciclam, bleu, crem etc., au un luciu strălucitor și sunt foarte atractive și impresionante. La bază florile sunt tubulare, dar au deschidere largă în 5 lobi rotunjiți cu centrul florii de culoare mai pronunțată.

Sunt și soiuri cu lobi tridentați. Florile se succed din abundență din iunie până în octombrie.

Phloxul anual (Floxul) se seamănă primăvara. Răsărirea durează 3 săptămâni și e bine să se mențină solul reavăm prin acoperirea semănăturii cu folie. Răsadul se repică și se ciupește pentru stimularea ramificării. Se plantează  afară în luna mai la distanțe 15-20 cm. Plantele cresc lent.

3. Floxul peren-pitic pentru covoare se seamănă toamna în octombrie-noiembrie pe straturi afară. Răsărirea are loc primăvara, anul viitor.

Toate speciile de flox fructifică bine și se înmulțesc ușor. Fructele sunt ca niște bobițe ovale de culoare verde la început, iar prin maturare capătă culoarea paiului și conțin în interior una-două semințe de culoare brun-cenușiu. La maturare deplină plesnesc și împrăștie semințele, rămânând cozile ca niște steluțe în 5 colțuri cu vârfurile răsfirate spre codiță – pe exterior.

Semințele sau capsulele nesparte, dar bine uscate, pot fi păstrate în flaconașe sau punguțe de hârtie la loc uscat și rece. Ele își păstrează puterea de germinație doi ani de la recoltare.

Sursa: Gheorghe Cojocaru, Drăgănești-Olt, jud. Olt/sursa foto: pixabay.com

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion1 Comment

Leave A Reply