Lenuţa Vrânceanu, sat Izvoru, com. Proviţa de Sus, jud. Prahova
Dragă redacţie,
Am văzut că multe persoane au fost interesate de articolul despre tencuieli, aşa că revin cu alte câteva sfaturi.
Tencuiala nu se aplică direct pe suprafeţele de lemn, deoarece ele nu rezistă, se dezlipesc, crapă şi cad. Pentru a preîntâmpina acest lucru, lemnul se îmbracă în trestie sau plasă rabiţ. Pentru ca mortarul să se poată prinde de pânza de rabiţ, el trebuie să fie vârtos. Acest mortar este îndesat pe rabiţ cu dosul mistriei şi formează stratul pe care se aplică grundul şi se numeşte şmir.
Pe elementele de beton, tencuiala de var nu aderă bine şi cu timpul se poate coji. Din acest motiv, înainte de a se executa grundul, se aplică pe beton un şpriţ (prin stropire) subţire de mortar fluid de ciment, dar atenţie, fără a-l netezi.
Sper că v-am ajutat prin ce am scris să vă rezolvaţi singuri tencuielile pentru construcţiile proprii sau să faceţi mici reparaţii. Este destul de greu când ai de construit sau de renovat o casă, dar dacă iei lucrurile pas cu pas reuseşti. Succes şi răbdare!
Discussion1 Comment
Buna ziua,
Am o intrebare: se poate aplica un strat de tencuiala peste tencuiala veche, daca mai sunt urme de glet? (adica adera tencuiala la glet?)
Multumesc!