Cum să alegi scaunele de bar potrivite?

0

Scaunele de bar sunt la mare căutare în ultimii ani, motiv pentru care producătorii se străduiesc să aducă pe piață diverse modele care să satisfacă chiar și cele mai exigente nevoi ale clienților. Motivele pentru care scaunele de bar sunt atât de populare sunt destul de simple: aspectul estetic plăcut, utilitatea și confortul. Scaunele de bar din bucătărie sunt perfecte pentru momentele în care vrei să strângi toată familia la un loc seara sau când vrei să te bucuri de o sticlă de vin bună alături de cei mai buni prieteni. După cum spuneam, pe piață există diverse modele de scaune de bar, iar din această cauză, alegerea s-ar putea să ți se pară aproape imposibilă. Îți poți ușura această alegere prin luarea în considerare a următoarelor criterii:

Înălțimea scaunelor de bar

Primul lucru la care ar trebui să fii atent atunci când alegi scaunele de bar nu este modelul sau prețul, ci înălțimea lor. Există 3 tipuri importante de scaune de bar: scaune de tejghea (cu o înălțime cuprinsă între 60-66 centimetri), scaune de bar clasice (cu o înălțime de 76 de centimetri) și scaunele de bar spectator sau stadion (cu o înălțime cuprinsă între 86-91 centimetri sau chiar mai mult). Înălțimea scaunelor de bar ar trebui să fie aleasă în funcție de înălțimea mesei, dar și de înălțimea persoanelor pe care le vor folosi.

Stilul amenajării bucătăriei

Bineînțeles, scaunele de bar ar trebui să fie alese în funcție de stilul în care a fost amenajată bucătăria pentru a păstra o coerență la nivel estetic. Spre exemplu, pentru bucătăriile amenajate într-un stil rustic, sunt potrivite scaunele de bar din lemn, pentru bucătăriile în stil clasic sunt ideale scaunele de bar din piele în culori neutre în timp ce pentru o bucătărie modernă putem opta pentru scaunele de bar în culori tari. În magazine sau pe site-uri vei găsi diferite modele de scaune de bar potrivite pentru bucătăria ta, așa că, nu ar trebui să îți faci probleme.

Confortul scaunelor de bar

Un scaun de bar trebuie să fie confortabil dacă vrei să te bucuri la maxim de el. Astfel, trebuie să alegi acel scaun de bar care îți susține spatele, care se potrivește înălțimii tale, să aibă funcție de reglare și suport pentru picioare. Trebuie să ai grijă și la șezutul scaunului de bar. El trebuie să fie suficient de tare și de moale pentru a fi confortabil. Se spune că cele mai confortabile scaune de bar sunt cele tapițate, dar și scaunele din lemn pot fi la fel de confortabile atâta timp cât au o formă care să îți susțină spatele.

Dacă în casă există și copii, ar fi bine să te gândești și la siguranța pe care le-o oferă un scaun de bar. Iar în acest caz, cele cu înălțime reglabilă, spătar înalt și cu mâner sunt cele mai potrivite.

Utilitatea scaunului de bar

În ultimul timp, au apărut diferite modele de scaune de bar cu design cât mai minimalist și atrăgător, dar de cele mai multe ori, nu foarte practice. Ori nu sunt confortabile, ori nu se potrivesc stilului de amenajare al bucătăriei, ori pur și simplu nu încap în spațiul pe care l-ai gândit tu pentru bar și ajung în cele din urmă să fie obiecte de mobilier statice, pe care depozitezi diverse lucruri. Așa că, înainte de a cumpăra primul scaun de bar mai atipic care îți sare în ochi, asigură-te că acesta poate fi folosit atât de către membri familiei, cât și de către invitați. Scaunele de bar pot fi foarte chic atâta timp cât le alegi bine!

Citeste si:

Sursa foto: pixabay.com
Sursa text: Agentia Digital Workforce



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply