Sulfina protejează pielea împotriva uscăciunii

0

Sulfina

Sulfina (Melilotus officinalis) este o plantă erbacee originară din Europa, Africa de Nord şi regiunile temperate ale Asiei, dar acum poate fi întâlnită de-a lungul drumurilor în toată lumea.

Plantă bienală, înaltă de până la 1,5 metri, sulfina face flori albe sau galbene sub formă de ciorchine. Are un miros dulce de vanilie, datorită unei substanţe numită cumarin, miros care devine mai intens după ce planta este uscată.

Citeşte şi Iarba de angelică, o plantă îngerească

Sulfina – utilizări

Considerată de mulţi o buruiană nefolositoare, ea este totuşi recunoscută în fitoterapie ca plantă de leac. În cosmetică, sulfina este întrebuinţată în cremele pentru piele având efect calmant şi hidratant, protejând împotriva uscăciunii, schimbărilor bruşte de temperatură şi poluării. Este folosită ca emolient în cremele pentru picioare, prevenind uscarea şi crăparea pielii şi apariţia bătăturilor. Reduce inflamaţiile, tonifică şi stimulează circulaţia. Sulfina mai este folosită şi în compoziţia sărurilor şi spumantelor de baie cu efect relaxant.

Sulfina crește abundent în pășuni, devenind sursă importantă de hrană pentru cirezile de vite, dar și pentru albine, a căror producție de miere crește foarte mult atunci când stupii sunt așezați în zone unde crește această plantă.

De la sulfină se folosesc florile culese când sunt complet deschise, apoi uscate. Uscarea este recomandată a fi făcută lent, la umbră, într-un loc bine aerisit. Sulfina care fermentează sau mucegăieşte în timpul uscării devine extrem de toxică şi nu mai poate fi folosită.

Citeşte şi Clematitele perfecte – cum le poți obține?

Cum trebuie îngrijită sulfina?

Sulfina este o iarbă anuală care înflorește din iulie până în septembrie. Poate crește în orice tip de sol, chiar și în cele mai sărate, atâta vreme cât drenează bine apa și au un pH neutru sau ușor alcalin. Sulfina tolerează foarte bine perioadele de secetă și căldură, însă nu și umbra.

Se înmulțește prin semințe ce pot fi semănate de la începutul primăverii până vara direct în grădină, în spații largi. Pentru a grăbi germinarea, înainte de semănare semințele se țin 12 ore în apă caldă. Noile plăntuțe vor apărea în două săptămâni.

Citeşte şi Mușchii vegetali – o soluție decorativă

Articol adaptat din revista Casa și grădina
Text: Patricia Ușurelu
Foto: © linjerry – Fotolia.com


Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply