Spatiu banal transformat intr-un dormitor intim 3 iulie 2015 | Casă Dormitor | Mara Ilinca Distribuie articolul pe: Spatiu banal transformat intr-un dormitor intim – Anna Chiţan, stilist, decorator de interior şi expert în restaurări de mobilier, a transformat un spaţiu banal într-un dormitor intim, ideal pentru odihnă şi somn. Chiar dacă Anna nu a avut de la început un concept foarte bine conturat, fiind inspirată în acea perioadă de combinaţia de culori galben/alb/gri/negru, a schiţat câteva idei pe care ulterior le-a discutat cu proprietarul, pentru ca, într-un final, dormitorul – care avea nevoie de un make-over serios – să devină un spaţiu elegant, potrivit pentru un domn. Procesul de amenajare a durat mai mult decât cel calculat iniţial din cauza unor probleme pe partea de zugrăveală, însă după ce această fază a fost depăşită, totul a fost gata într-o săptămână: s-au achiziţionat toate obiectele, s-au comandat şi s-au livrat patul, salteaua, draperia etc. Citește: Renovare, înainte-după „Paleta cromatică este una care îmi surâde atât la o ţinută, cât şi într-un interior. Mi se pare o combinaţie de culori care poate fi uşor balansată de o parte şi de alta a spectrului masculin/feminin, în funcţie de cât galben sau alb foloseşti. Acesta fiind dormitorul unui domn, am vrut ca griul să domine vizual şi să folosesc ca accente galbenul, argintiul, dar şi dungile din draperie sau pepitul din cuvertura de pe pat, patternuri care mi se par deopotrivă masculine şi feminine, în funcţie de ce au alături.“ Citește:Paturi cu tăblii mari „Nu în ultimul rând, în viziunea mea, dormitorul trebuie să fie un spaţiu în care să te simţi deconectat de lumea exterioară, acolo unde nu mă deranjează lipsa luminii, ba dimpotrivă; aici culorile mai închise şi draperiile groase creează un decor intim şi parcă estompează până şi zgomotele de afară, făcându-l numai bun pentru odihnă, linişte şi somn.“ Pentru a realiza acest ambient, Anna a folosit produse de la IKEA, kika şi Mobexpert. Puful din piele este Le Souk, iar craniul de cerb şi tabloul mare sunt Heartwood. Citește: Din dressing am facut camera copilului Articol apărut în revista Casa și grădina Producție: Alina Borcea Foto: Alexandru Roşieanu pentru www.annterior.com. Distribuie articolul pe: Mara Ilinca