Cum să-ți impresionezi toți musafirii. 5 lucruri care îți vor uimi invitații

0

fotolii livingCu toții ne dorim să avem o locuință impresionantă, iar dacă urmezi câteva sfaturi vei reuși să-ți uimești toți musafirii fără cheltuieli și eforturi mari. Tot ce ai de făcut este să afli care sunt obiectele cheie dintr-o casă și să te concentrezi mai mult pe ele. E mai ușor decât crezi, e de ajuns să citești sfaturile noastre de mai jos:

O piesă care să atragă toate privirile în living

Un mobilier spectaculos pentru living este destul de costisitor, însă poți obține același efect cu un truc vizual. Este de ajuns să arunci o privire printre piesele acestea cu totul deosebite ca să te convingi că un singur lucru este suficient pentru a impresiona pe toată lumea. Prinvindu-le, îți vei da seama că o astfel de piesă poate crea un efect nemaipomenit în orice încăpere.

Pentru un decor de efect și memorabil, nu ai neapărat nevoie de multă mobilă sau de un buget exorbitant. Cu puțină imaginație și câteva obiecte cu un design aparte poți crea o cameră ca ruptă din revistele de design.

Un perete accent

Un trend foarte popular în ultimii ani, peretele accent este o modalitate simplă prin care o încăpere este scoasă din anonimat. Este vorba despre vopsirea unui singur perete dintr-o cameră într-o culoare puternică. Nuanțele foarte puternice nu sunt recomandate pentru toți pereții din cameră, deoarece încarcă foarte mult încăperea, dar un singur perete roșu, albastru sau un galben aprins este de efect.

Ghidează-te dupa celelalte nuanțe pe care le ai în cameră și alege vopseaua în funcție de ele. În prezent, vopselurile și ustensilele pentru zugrăvit sunt foarte ușor de folosit, așa că poți că creezi singur acest perete, fără ajutor de la un profesionist.

Corpuri de iluminat cu totul speciale

În designul interior se poartă stilul eclectic, format din elemente din stiluri diferite. O cameră decorată modern și simplu, dar cu un element de o eleganță deosebită – un corp de iluminat masiv și colorat – va fi una care îi va impresiona pe toți cei care îi trec pragul.

Ia în considerare și amplasarea mai multor corpuri de iluminat pe lângă lustra clasică din mijlocul tavanului. Alege lampadare pentru colțurile camerei și veioze amplasate pe polițe.

Decorațiuni care le fură ochii tuturor

O locuință capătă personalitate cu ajutorul obiectelor de decor. Ramele cu fotografii și diverse alte obiecte de acest fel vor contribui la crearea unui spațiu în stilul tău. Alege câteva decorațiuni masive, cu personalitate – un ceas mare, o oglindă cu o ramă sculptată din lemn sau un vas decorativ de mari dimensiuni. Acestea vor acapara toată atenția și toți musafirii tăi vor fi fascinați de ele.

O idee excelentă este să optezi pentru obiecte decorative cu model rustic, tradițional. Aceste piese sunt foarte apreciate în ultimii ani si, de ce să nu recunoaștem, arată și foarte bine.  

Un covor mai special

Covorul este unul dintre lucrurile din încăpere care dau tonul întregului decor. Alege-l bine și vei obține un efect cu totul deosebit. Ia în calcul mobilierul din încăpere și alege ceva în contrast. Ai un mobilier închis la culoare? Un covor deschis, cu un model discret este exact ce ai nevoie. Dacă, în schimb, ai un mobilier deschis, poți alege un covor cu un pattern bogat și foarte colorat.

Ca truc pentru a conferi un aer aparte unei camere este indicat să folosești covoare rotunde și să lași o parte din podea descoperită.

Care dintre aceste idei ți se pare cea mai interesantă?

Sursa foto: Shutterstock

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply