Cele mai mari greșeli de grădinărit pe care nu-ți dai seama că le faci

Cele mai mari greșeli de grădinărit pe care nu-ți dai seama că le faci

Indiferent dacă plantezi flori de primăvară, bulbi, plante perene sau arbuști și copaci, există întotdeauna ceva nou de învățat despre grădinărit. Și atât începătorii, cât și cei experimentați pot face greșeli. O plantă așezată în locul nepotrivit, un copac prea mare, o sesiune de tăiere exagerată, care lasă un arbust trist și slab… Din fericire, Mama Natură iartă, iar grădina îți poate reveni. A face greșeli de grădinărit este important în procesul de învățare, iar greșelile altora pot fi lecții pentru oricine.

Se spune că acestea sunt cele mai mari greșeli, dar de cele mai multe ori le facem fără voie, sau tocmai pentru că avem intenții bune.

Stratul de mulci

Un strat de mulci este binevenit pentru că poate împiedica eficient dezvoltarea buruienilor și contribuie la păstrarea umezelii în sol. Cu toate acestea este greșit să pui un strat de mulci sub forma unui vulcan în jurul unei tulpinii unui copac sau arbust. Tocmai capacitatea acestuia de a reține umezeala este cea care poate face rău trunchiului. În plus, se realizează un mediu favorabil dezvoltării microorganismelor sau altor dăunători și invită insectele la atac.

Corect este ca stratul de mulci să fie pus într-o adâncitură de 10-15 centimetri făcută în jurul tulpinei, în strat perfect uniform și niciodată adunat spre tulpină.

Plante pentru fluturi

Plantele au nevoie de polenizare pentru a produce fructe și semințe. Unele se autopolenizează, dar multe plante care produc fructe și legume (afinul, mărul, roșiile, dovleceii și altele) au nevoie de albine, muște, gândaci, viespi și fluturi pentru a transporta polenul de la plantă la plantă. Toate aceste insecte sunt atrase de anumite tipruri de plante, iar dacă acestea nu sunt în grădină, probabil că și polenizarea va avea de suferit.

Plantele cu flori galbene, cele aromatice și trandafirii sunt iubite de insecte, iar prezența lor le atrage. Plantează tufe de mărar, cimbru și lavandă printre legume și ai să observi că producția de legume va crește simțitor.

Cele mai mari greseli de gradinarit pe care nu-ți dai seama că le faci

Planta potrivită la locul potrivit

După nevoia de apă și cerințele referitoare la calitatea solului, următoarea condiție, pentru buna dezvoltare a plantelor, este expunerea la soare. Evoluția, bună sau rea, a plantelor depinde de expunerea la soare. Sunt plante care se dezvoltă bine în soare, după cum altele au nevoie de umbră sau de o expunere parțială. Principiul: planta potrivită, la locul potrivit este important și trebuie respectat cu maximă atenție.

Este bine de știut că plantele care au nevoie de soare, se simt bine cu 6-8 ore de expunere directă, cele care au nevoie de lumină parțială, au nevoie de 3-4 ore de expunere directă, de preferat seara și dimineața, și de umbră în restul zilei, iar cele care nu suportă soarele trebuie plasate în locuri unde primesc lumină directă doar dimineața, timp de 2-3 ore, după care trebuie să rămână în umbră. Umbra completă înseamnă că planta nu este în bătaia directă a rezelor de soare.

Fiecare tip de plantă are nevoie de un tip de climă, între anume limite. Nu poți planta smochini în nordul Moldovei, afară, pentru ca vor muri, dar în Banat poți! Aceste detalii trebuie luate în calcul la amenajarea grădinii sau atunci când vrei să plantezi un pom, arbuști sau flori. Eticheta sau descrierea plantei este cheia. Verifică pentru a te asigura că planta respectivă va supraviețui microclimatului zonal. Pur și simplu nu are sens să cumperi o plantă care va muri iarna următoare. Aceste detalii sunt importante și în ceea ce privește calitatea solului.

Aglomerație

Îți place să fie aglomerat? Nici plantelor! Fie că este vorba de arbuști sau de roșii, plantele au nevoie de aer care să circule în jurul lor și de spațiu pentru a-și dezvolta ramurile și rădăcinile. A le planta sau cultiva prea aproape unele de altele nu va fi de nici un folos. Nu vei obține producții mai mari. Ba din contră! Plantele vor fi firave, riscul de boli, mare, iar recolta slabă. Acest lucru este valabil, indiferent dacă plantezi în sol sau în containere.

Monoculturi

Este de înțeles că dorești ordine și organizare în grădină, sau că vei planta un șir frumos de copaci, cum ar fi arborvitae, în dreptul unui gard. Din păcate asta înseamnă monocultură  – și este o idee proastă. Dacă apar dăunători sau boli, vei pierde întregul rând – sau chiar mai rău. Soluția este să apelezi mereu la soiuri diferite de copaci sau arbuști. Acesta adaugă mai multă diversitate peisajului și oferă un habitat pentru o gamă mai largă de păsări, insecte și animale benefice.

Cele mai mari greseli de gradinarit pe care nu-ți dai seama că le faci

Plantezi la adâncimea nepotrivită

Această greșeală este probabil unul dintre cele mai frecvente motive pentru care plantele mor – și este posibil să nu asociezi faptul că se întâmplă din cauza modului în care a fost plantată, drept factor care a provocat declinul plantei, câțiva ani mai târziu.

Pomii și arbuștii sunt cei mai sensibili la acest aspect, dar și bulbii și, în general, toate semințele. Adâncimpea de plantare este extrem de importantă și trebuie mereu respectată. La plantarea pomilor, gropa trebuie să fie de 3 ori volumul rădăcinii. La fel și la arbuști. Adâncimea de plantare corectă a pomilor, trebuie atent respectată și de regulă se vede exact, pe fiecare puiet locul de la care trebuie să fie deasupra solului.

Împrospătarea solului

Este necsară împrospătarea solului, mai ales în jurul pomilor fructiferi și a arbuștilor, dar simpla adăugare de compost nu este suficientă. Mai mult poate provoca probleme de drenaj, poate arde tulpina și  poate afecta pomul. Soluția este este să sapi în jurul tulpinii, la o adâncime de 15-40 de centimetri, la distanță de 30-50 de centimetri în jur și să umpli spațiul creat cu compost sau pâmânt nou. În felul acesta tulpina nu va fi atacată, iar rădăcinile vor primi nutrienții suplimentari de care are nevoie planta.

Tăierea arbuștilor florali

Tăierea pentru formare a arbuștilor florali se face mereu după înflorirea acestora. Cei mai mulți înfloresc din „lemnul” vechi, de un un an sau doi, și foarte puțini din lăstarii apăruți în primăvară. Dacă tunzi prea drastic este posibil ca acesta să nu mai facă flori. Situația este valabilă pentru forsitia și unele tipuri de hortensii. Tăierile primavara trebui făcute cu atenție și cu multă blândețe, orientându-te către ramurile bătrâne, bolnave sau rupte. Și dacă nu ești sigur sigur ce fel de plantă ai, așteaptă până când arbuștii înfloresc, ca să îți dai seama ce trebuie tăiat și ce nu.

Text: Otilia Ignat/ Sursa foto: pixabay.com

 

 

Distribuie articolul pe: