Dormitor

În această subcategorie afli cum să amenajezi și valorifici spațiul din dormitor, astfel încât să te bucuri de această cameră în orice moment al zilei.

Deschide bine ochii când iei mobila pentru dormitor!

Dorina Sculean, loc. Deta, jud. Timiș Stimată redacție, După cum v-am scris (nr. 12/2008, pag. 10-11), am reușit să ne renovăm total bucătăria, astfel încât să corespundă necesităților noastre, schimbând complet aspectul ei. Pentru că ne doream în continuare să înnoim înfățișarea căminului nostru și încurajați fiind că bucătăria a suferit modificări care au fost […]

Dormitor cu alb si albastru

Designerul acestui dormitor a incercat sa aduca la interior culori care linistesc, care sunt inspirate din natura.

Am izolat podeaua dormitorului

Ghiorghiță Iliese, loc. Arbore, jud. Suceava Dragă redacție, Pentru că în dormitor era rece, cu toate că avem sobă, am decis să fac unele modificări. Prima dată am scos mobila din dormitor, am luat tot de pe podea. După  ce camera a fost goală, am început prin a scoate podelele (dușumeaua), pentru că erau puse […]

Dormitor cu crem si alb

Incaperea a fost impartita in doua zone: cea dedicata somnului, cu un imens pat alb si dulapul cu usi glisante, si cea potrivita pentru studiu, cu un birou inedit si rafturi pentru carti. Predomina albul, nuanta in care a fost ales tot mobilierul, secondata de auriul-crem al peretilor si al covorului. Patul, realizat la comanda, […]

Dormitor violet si bucatarie rosie

In casa pe care urmeaza sa o vezi, vei observa ca totul este foarte bine pus la punct. Incepem cu camera de zi care a fost mobilata de la Mobexpert. Pe jos s-a ales o nuanta calda de gresie (Delta Design) care da impresia de mocheta, cu model de tesatura. Articol publicat in revista Casa […]

Reteta de culoare pentru dormitor: violet, ocru si auriu

Dormitorul trebuie sa fie cat mai apropiat de ideea noastra de loc de relaxare si sa ne permita sa dormim bustean pe timpul noptii sau sa motaim in timpul dupa-amiezei. Deci, mare atentie la mobilierul si accesoriile alese!

Idei pentru un dormitor relaxant

Ce-i trebuie unui dormitor ca sa fie locul ideal pentru odihna? In primul rand, absenta televizorului si prezenta unor obiecte care sa te ajute sa evadezi mai usor catre lumea viselor. Incearca textile frumoase, autocolante vesele, un manechin decorativ.

Maro in dormitor

Iti prezentam in continuare o idee de culoare pentru dormitor care se poate potrivi stilului tau de viata: maroul.

Esential despre dormitor

Spatiul in care ne odihnim merita atentia si respectul nostru, poate mai mult decat celelalte camera.