Zarzărul, primul pom cu flori al primăverii

0

Zarzărul este primul pom fructifer care înflorește primăvara. Zarzărul  sau caisul sălbatic este obținut din semințe și are fructele foarte asemănătoare cu caisele. Pomul face fructe multe în fiecare an, este foarte rezistent, iar florile sale sunt una dintre primele povesti de primăvara.

zarzarul (2)

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Și-a răsfirat crenguțele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creștet, vălul subțirel de floare.

Că s-a trezit așa de dimineață
Cu ramuri albe — și se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viață
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.

Zarzărul este unul din cei mai populai pomi de grădină și unul din cei care în 99% din cazuri vor putea crește dintr-un simplu sâmbure. Pomul este foarte rezistent și este foarte potrivit pentru zona de garduri, limitele curții și pentru livezi. Deși sunt primii pomi care își deschid mugurele floral, primăvara, sunt foarte rezistenți, având capacitatea de a trece cu bine peste nopți mai reci sau zile cu vânt.

zarzarul (3)Zarzărul nu este neapărat un pom pentru rod, deși fructele sale – care variază în ceea ce privește gustul, aroma și perioada de coacere, sunt foarte gustoase și, mai ales, foarte sănătoase. Zarzărul crește până la circa șase-șapte metri înălțime, atinge maturitatea în 10-20 ani. Una din marile calități pe care le are zarzărul, fapt care îl recomandă și pentru grădinile din zona urbană este capacitatea lui mare de adaptare la mediu, la calitatea solului și la câtă lumină primește. Pomii fructiferi au nevoie de multă lumină și soare, dar zarzărul poate crește și în umbra zidurilor, sau în locuri parțial umbrite. Pomii privați de lumină vor rămâne mai mici, dar chiar și așa vor înflori bogat primăvara și vor face fructe.

Fiind un pom foarte aproape de forma lui sălbatică, zarzărul nu are nevoie nici de tratamente speciale, nici de îngrijire specială, iar asta îl face perfect pentru grădină. Perioada cu flori dureaza circa 10 zile, înflorit zarzărul fiind spectaculos, cu flori parfumate și un veritabil magnet pentru albine. După ce trec florile, pomul are frunze dese, de culoare verde intens.

Zarzarul este excelent pentru zone cu perdele forestire, dar se simte bine si solitar (ai grijă să îndepărtezi pomii pui care cresc singuri), este foarte bun pentru a forma un gard natural. Se poate planta primăvara sau toamna. Crește relativ repede, iar în primii ani trebuie susținut pentru a crește cu tulpina dreaptă.

Sursa foto: pixabay.com

Autor poezie: George Topârceanu/Rapsodii de primăvară

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply