Terasa cubistă

0

Terasa cubistă – O terasă cubistă necesită o abordare nonconformistă a amenajării. Spectaculozitatea unei zone de relaxare de pe terasă nu rezultă doar din expresivitatea pieselor aduse în cadru. Armonizarea fațadei casei cu forma piscinei și cu obiectele din jur poate fi soluția salvatoare.

terasa-moderna

 

Chiar dacă necesită un număr mai mic de piese, comparativ cu stilul clasic sau cu cel rustic, amenajările moderne se evidențiază prin impactul vizual pe care îl generează fiecare obiect care compune scenografia. Îți sugerăm să pornești 
într-un astfel de demers stabilind fundalul. 
O casă cu o arhitectură cubistă va fi în favoarea ambientului, deoarece poate juca perfect rolul de planșă pe care se va contura decorul. Însă, ca să potențezi această prezență, ar fi bine să alegi un finisaj simplu, alb. Astfel, clădirea va căpăta un plus de noblețe, iar alegerile ulterioare nu vor mai fi condiționate cromatic, deoarece albul se potrivește foarte bine cu orice nuanță. Păstrează aceeași notă strictă și în ceea ce privește linia mobilierului. Orientează-te către acele piese care corespund din punct de vedere estetic cerințelor tale, dar care sunt realizate din materiale ce se pretează a fi folosite atât la exterior, cât și la interior. Prin simpla mutare a mobilierului, vei avea amenajări reușite, fără investiții suplimentare.terasa-cool-

Dacă ți-au plăcut detaliile despre terasa cubistă, poți afla ce tip de mobilier se pretează pe terasa cubistă în numărul 5/2014 din revista Casa Lux.

terasa-cubista

Text: Mariana Nicolae, Foto: PR



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply