Tăierea pomilor I

1

Gheorghe Cojocaru, loc. Drăgănești-Olt, jud. Olt Tăierea
Stimată redacție,
Fiecare om trebuie să sădească în viață măcar un pom. Toți cei care dispun de o curte în jurul casei sădesc pomi pentru umbra și decor, dar mai ales pentru fructe, care sunt izvor de vitamine pentru sănătate. Dar pomii trebuie scurtați periodic ca să crească și să rodească.

Arhiva personală
Dintre lucrările de îngrijire, lucrarea de tăiere a pomilor este una de bază. Prin tăieri se realizează formarea unei coroane echilibrate, puternică și bine garnisită și totodată se realizează înlăturarea unor ramuri care aglomerează coroana. Principiile de bază la executarea tăierilor sunt în principal următoarele:
• Stabilirea și formarea coroanei lăsând ramurile pentru schelet
• Stimularea formațiunilor de rod și repartizarea lor echilibrată, atât pe orizontală, cât și pe verticală, constituind ramurile de bază.
• Reducerea înălțimii coroanei la unii pomi pentru a putea executa stropirile contra bolilor și a dăunătorilor. Pe lângă reducerea axului, urmărim și lărgirea coroanelor pentru a pătrunde lumina soarelui. De regulă 5-6 șerpante pe o piramidă este normal. Dacă nu facem aceste tăieri anuale, coroana se îndesește, se dezechilibrează și rodirea este deficitară și întârziată. Două reguli trebuie cunoscute de cultivatori:
1. Cu cât o ramură are o poziție mai apropiată de verticală, este așezată mai central și mai sus în coroană, cu atât primește mai multă hrană și crește viguros.
2. Cu cât o ramură are o poziție mai înclinată spre orizontală, este crescută mai jos și spre periferia coroanei, cu atât este mai defavorizată la hrănire.
Aceste legi naturale trebuie cunoscute când facem tăierea pomilor. Tăind scurt ramura viguroasă și centrală sau înclinând-o spre orizontală cu un depărtător (un căluș) îi reducem din lăcomia spre hrană. În sens invers, o ramură slabă și scurtă o fortificăm taind-o mai lung și aducând-o spre verticală prin legare de axul central, adică îi facem dresare, după cum numesc specialiștii în domeniu operațiunea.
Continuarea acestui articol o puteti citi aici.

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion1 Comment

Leave A Reply