
Pe Marin şi Aurelia Mirea i-am cunoscut în vara anului 2013, iar întâmplarea a făcut ca după exact trei ani să ne reîntâlnim pentru un al doilea reportaj, de data aceasta pentru revista Practic Idei.
Ivăneş, satul în care familia Mirea locuieşte, se află în apropierea Cheilor Bicazului, magnifica trecătoare din Munţii Hăşmaşului. Înconjurată de dealuri împădurite şi desfăşurată pe o suprafaţă de aproape 10.000 mp, gospodăria este învecinată cu biserica din localitate, a cărei turlă se înalţă în mijlocul grădinilor. În urmă cu mai bine de două decenii gazdele noastre au hotărât să dărâme casa bătrânească şi au ridicat o construcţie nouă, pe structură din lemn, aşa cum sunt şi alte case din regiune. Totuşi aici s-au mutat abia în 2008, deoarece timp de 30 de ani au locuit în Braşov, acolo unde s-au şi cunoscut. „Am lucrat casa din Ivăneş cu cineva din Braşov”, povesteşte gazda noastră. „M-a întrebat din ce material vreau să fac casa şi eu am spus că din BCA. Dar mi-a zis că nu este deloc bun, este un material cancerigen şi mi-a propus lemnul ca materie primă, fiindcă tot o construiam într-o zonă bogată în lemn.”

Dacă în 2013 am cunoscut-o pe Sofia, nepoţica pe care unii dintre cititorii noştri poate şi-o mai amintesc, care tocmai ce a terminat anul acesta clasa zero, la a doua vizită am avut ocazia să o cunosc şi pe Anastasia, surioara de doar un an şi şapte luni a Sofiei.

Deşi în gospodăria de la Ivăneş nu a existat la început decât curent electric, gazdele noastre nu au simţit prea mult lipsa altor utilităţi, iar acum cei doi nu s-ar mai întoarce niciodată la Braşov. Au păstrat însă apartamentul pe care îl aveau în oraş şi îl închiriază de câte ori pot. De curând, au avut nişte băie i mai puţin grijulii în chirie şi au mers la Braşov pentru a face la loc curăţenie, însă au constatat că dorul de casă a fost prea mare şi după doar patru zile au vrut să se întoarcă rapid.
Continuarea în revista Practic Idei nr. 8!
Text: Cristi Niculescu
Foto: www.cristiniculescu.com