Mai mult timp acasa de sarbatori (2)

0

mai-mult-timp-acasa-de-sarbatori

Mai mult timp acasa de sarbatori – invitatul nostru Alexandru Molea, specialist în time management îți dă cele mai bune sfaturi pentru ca tu să petreci cât mai mult timp liber acasă de sărbători.

Mai mult timp acasa de sarbatori înseamnă că vei fi eficientă și reuși să termini ce ai de făcut în cel mai scurt timp, dacă citești cu atenție sfaturile lui Alexandru Molea.

Citeste si: Decoruri de sarbatoare potrivite casei tale.

Planifică lucrurile cele mai importante, altfel îţi vor scăpa. Suntem bombardaţi de informaţii, de sarcini pe care trebuie să le facem zilnic şi uneori ne scapă chiar cele mai importante lucruri. Ce-ţi doreşti cu adevărat în ceea ce priveşte casa şi familia ta pe termen lung?

Poate îţi doreşti să-ţi petreci mai mult timp cu copiii, atunci acest lucru este primul care ar trebui planificat, iar mai apoi şi restul lucrurilor.

De ce să îţi umpli lista zilnică de taskuri cu făcutul curăţeniei, gătitul şi alte altor lucruri care, pe lângă timpul petrecut alături de ceilalţi, nu sunt deloc importante.

Uneori lăsăm lucrurile aparent urgente să ne umple timpul, apoi câţiva ani mai târziu ne uităm în urmă şi ne întrebăm când au trecut anii.

Începe lista de sarcini cu timpul petrecut cu familia, mai ales acum, de Paşte, şi te vei asigura că la finalul sărbătorilor pascale vei privi cu bucurie înapoi către amintiri frumoase, în loc să răsufli uşurată că au trecut.

Citeste si: Idei pentru decorul de Paste din casa.

Prioritizează! În momentele noastre cele mai aglomerate este important să învăţăm să prioritizăm. Unele lucruri care ne ocupă mult timp le facem din obişnuinţă. Adresează-ţi o întrebare importantă: la ce ar trebui să renunţ pentru a câştiga timp în perioada următoare? Să fie televizorul? Să fie Facebook-ul? Să fie serialele preferate? Să fie cititul ştirilor sau, pur şi simplu, lenevitul în pat?

Nu neglija pauzele şi somnul! Cei mai eficienţi suntem exact atunci când avem bateriile încărcate. Decât să nu te poţi concentra, mai bine iei o pauză, te culci la timp şi vei fi mult mai eficientă ulterior.

Spune „nu“! Când mai primeşti sarcini şi de la ceilalţi, este cu atât mai greu să faci faţă sărbătorilor. Poate că de data aceasta este chiar rândul tău să delegi pe alții. Priveşte-ţi familia ca pe o echipă. De multe ori avem impresia că ar trebui să facem totul singuri. Roagă-i să te ajute în perioadele mai dificile!

Citeste si prima parte a articolului Mai mult timp acasa de sarbatori.

Foto: Thinkstock.


Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply