Lavanda, planta anului 2016

0

Lavanda, planta anului 2016 (2)Pentru ca totul este o competiîie, există și o competiție care privește plantele. După serioase analize, după multe calificări și eliminări din competiție, lavanda a fost declarată planta anului 2016. Totul s-a desfașurat în cadrul organizat de concursul  „Planta aromatică a anului”, iar lavanda a fost aleasă de Asociaţia Grupurilor Profesionale Aroma Therapy din Austria (VAGA), planta anului 2016.  

Lavanda este o plantă medicinală şi aromatică, originară din zona Mării Mediterane, fiind cunoscută încă din Antichitate. Romanii foloseau plantele pentru a parfuma băile.

Originea cuvântului „lavandula” vine de la latinescul „lavare” care înseamnă „a spăla”.

Planta se cultivată în scopuri medicinale, culinare, ornamentale şi este des utilizată în industria parfumurilor şi a produselor cosmetice. Are un puternic efect calmant şi în medicină se recomandă pentru tratarea afecţiunilor nervoase, bolilor de inimă (de origine neuro-vegetativă), stărilor de slăbiciune, migrenelor şi ameţelilor. Totodată, prin uleiurile pe care le conţine are efecte benefice în tratarea afecţiunilor hepatice şi biliare. De asemenea, are efecte antibacteriene, antispastice şi antiinflamatorii.

Florile şi uleiul de levănţică sunt folosite pentru a atenua tensiunea musculară, anxietatea, pentru a stimula circulaţia şi pentru a alunga insomnia. În scop culinar, mugurii şi frunzele se folosesc la prepararea diverselor mâncăruri cu legume, cu fructe de mare, deserturilor, siropurilor, sosurilor şi conferă o aromă fină brânzeturilor din lapte de capră.

Este unul din ingredientele ierburilor de Provence, un amestec de plante medicinale inventat la începutul anilor 1970. Levănțica poate crește și în condițiile climatice din România şi în multe regiuni din întreaga lume, precum Franţa, Spania, Italia, Marea Britanie, Germania, Rusia, Norvegia, India, Japonia, Africa, Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia.

Sursa foto: pixabay.com



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply