Idei bune pentru un buget mic – Poţi avea o casă frumoasă, veselă şi confortabilă cu un buget mic, iar Adelina Mocanu, designer de interior, îţi arată cel mai bun exemplu în acest sens, casa ei.
Garsoniera – în care, datorită bugetului, s-au păstrat atât finisajele existente, cât şi compartimentarea originală – face parte dintr-un imobil nou şi este o sursă de inspiraţie pentru oricine vrea să-şi decoreze locuinţa cu bani puţini: „Mi-am amenajat garsoniera din timpul studenţiei şi a fost primul spaţiu pe care l-am manipulat şi pe care l-am tratat ca pe un teren de joacă creativă. Observ acum, uitându-mă înapoi, influenţa estetică pe care a avut-o designerul şi sculptorul britanic Kathy Dalwood, căreia i-am fost ucenică doi ani în timpul facultăţii, dar şi amprenta puternică pe care a avut-o mama mea, de la care am moştenit tot ce înseamnă simţ creativ. Aveam multe idei şi voiam să le pun pe toate în practică în acelaşi timp, în 35 de metri pătraţi: am ales ca motiv central imprimeuri multe şi culori pe care le-am alternat cu piese mari, albe, pentru a da impresia unui spaţiu mai generos.”
Citește: Două amenajări, aceeași garsonieră
Zona de dining este folosită şi ca birou şi se compune dintr-o masă extensibilă şi două demifotolii IKEA.
Peretele care accentuează lungimea spaţiului tip „vagon” a fost vopsit într-un gri antracit, pentru a conferi adâncime camerei.
Spaţiul rezultat este unul foarte bine compartimentat, graţie talentului proprietarei, este comod, iar totul e la îndemână şi uşor de întreţinut: „Garsoniera este o capsulă a timpului în care, de câte ori păşesc, o regăsesc pe Adelina la 19 ani şi unde multe obiecte îmi sunt dragi pentru că sunt cadouri de la mama (bustul de croitorie, colecţia de goblenuri alb-negru)”. Prezenţa unui număr mai mare de lustre şi lămpi pentru un spaţiu atât de mic are o explicaţie logică: Adelinei îi place să-şi seteze lumina adecvată în funcţie de momentul zilei, folosirea corpurilor de iluminat de atmosferă fiind o semnătură a sa, care a derivat mai ales din interesul pentru scenografie. Pe lângă zonele de depozitare bine gândite, ascunse (debara/dressing, lada patului), aproape fiecare piesă este interşanjabilă, caracteristică esenţială în amenajarea spaţiilor mici.
Citește: Garsonieră transformată în apartament cu două camere
Citește: Locuință de probă
Culorile pereţilor, accesoriile şi elementele decorative au înveselit această încăpere, aparent banală.
Pentru a da adâncime camerei lungi şi înguste, Adelina a vopsit peretele opus celui galben ocru în gri antracit.
Finisajele din baie nu au fost schimbate, aşa că Adelina s-a folosit de câteva mici „artificii” de design pentru a distrage atenţia de la acestea: corp de depozitare Alice in Wonderland, cortină de duş imprimată, oglindă cu ramă din sidef, sculptură post-modernistă de Kathy Dalwood (www.kathydalwood.com).
Citește: Cum alegi mobila pentru garsonieră
Pentru a afla mai multe despre proiectele şi pasiunile Adelinei Mocanu, îi poţi vizita site-ul: www.neonordics.com
Idei bune pentru un buget mic – articol apărut în revista Casa și grădina
Producție: Alina Borcea
Foto: Iulian Iacob