Cum poți dona sânge

3

Monica Viericiu
Tragediile se pot întâmpla în fiecare clipă. Este de ajuns o clipă de neatenție la volan, o țigară aruncată neglijent, o improvizație la instalația electrică ca un mediu aparent sigur să se transforme în unul periculos. Și dacă atenția ar trebui concentrată asupra mijloacelor de prevenire, nici modurile în care putem ajuta ulterior persoanele afectate nu trebuie date uitării, fiindcă un pas mic cum ar fi donarea de sânge poate salva o viață de om.
Pacienții care suferă unele intervenții chirurgicale au nevoie și de transfuzii de sânge sau de plasmă din rezervele colectate de centrele de transfuzii. În aceste centre pot dona toți cei care doresc să contribuie la șansele pentru viață ale unor suferinzi. Dar cine donează trebuie să îndeplinească și anumite condiții:
-să aibă vârsta între 18 și 60 de ani
-să aibă greutatea între 50 și 100 kg femeile și 60-110 bărbați
-femeilă să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau în cea menstruală
-să aibă tensiunea arterială  sistolică între 10 și 18 mmH
-să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 24 de ore înaintea donării
-să nu fi suferit intervenții chirurgicale, inclusiv stomatologice
– să nu aibă probleme în ce privește coagularea sângelui, afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni ale sistemului nervos central, afecțiuni hematologice etc.
Lista completă a afecțiunilor care interzic donarea de sânge, permanentă sau temporară este mult mai lungă, dar informații suplimentare poți afla fie la centrele de tranfuzie, fie în documentele oficiale dedicate subiectului (găsești extrase din actele normative și pe internet).
Sunt admise maximum 5 donări pe an la bărbați și 3 la femei, cu condiția ca distanța între acestea să fie de minimum 8 săptămâni.
Centre de transfuzii există în: București, Brașov, Tg. Mureș, Iași, Craiova, Oradea, Cluj, Sibiu, Timișoara, Slatina, Constanta, Brăila, Ploiești, Arad, Reșița, Galați, Drobeta Turnu Severin, Alexandria, Giurgiu, Călărași, Slobozia, Tulcea, Buzău, Sf. Gheorghe, Focșani, Bârlad, Bacău, Miercurea Ciuc, Pitești, Câmpulung, Rm. Vâlcea, Hunedoara, Tg. Jiu, Deva, Petroșani, Alba Iulia, Sălaj, Bihor, Satu Mare, Baia Mare, Bistrița, Suceava, Botoșani.
Donarea voluntară de sânge nu este remunerată, dar primești un bon valoric echivalentul unei mese, informații privind rezultatele analizelor, reducere la transport și o zi liberă. Totuși adevărata recompensă este bucuria de a fi contribuit la sănătatea și salvarea unei vieți, așa că nu sta pe gânduri și când poți, ajută.
Foto: Monica Viericiu

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion3 Comments

  1. Pingback: Beneficiile donarii de sange | Revista Practic idei

  2. Pingback: Putina recunostinta | Revista Practic idei

  3. Pingback: Donatii | Revista Practic idei

Leave A Reply