Cum previi escarele

0

Monica Viericiu
Imobilizarea în pat sau într-un carucior poate afecta serios sănătatea pielii și nu numai. Este vorba despre acele zone de piele și mușchi presate între oase și saltea care din cauza presiunii exercitate acolo nu mai sunt hrănite și oxigenate la parametri normali deoarece sângele circulă cu greutate, iar în timp, dacă nu se iau măsuri, se poate ajunge la distrugerea loc. Dar ce putem face?
Pentru bolnavii imobilizați la pat sau într-un cărucior este foarte importantă mobilizarea, iar dacă nu pot singuri (preferabil la fiecare 30-60 de minute), să fie întorși când pe o parte a corpului, când pe cealaltă, deci repoziționați, cu ajutorul însoțitorilor sau al cadrelor medicale sau chiar numai de către aceștia. Alternând pozițiile de repaus, recomandat la 1-2 ore, pielea și celelalte țesuturi moi au timp să se mai refacă, să se reia circulația sanguină. De mare folos în asemenea situații sunt pernele, păturile pufoase gen blăniță și saltelele speciale antiescară, prevăzute să preia uniform greutatea corpului tocmai pentru a preveni apariția aceste răni, căci în timp țesuturile se distrug. Așternuturile de pat se schimbă des și se întind cât mai bine fiindcă orice cută poate crește disconfortul. Totodată pacientul trebuie hrănit adecvat, hidratat cât mai bine și toaletat cu grijă, cu apă călduță și săpun neutru. Nu sunt admise tragerea bolnavului pentru a fi întors (el trebuie ridicat) sau frecarea pielii deoarece aceste manevre duc la agravarea afecțiunii. Risc mai mare de producere a escarelor se înregistrează la suferinzii de diabet, la cei cu paralizii, la cei cu vârste înaintate, la cei cu Alzheimer sau la cei anemici sau cu incontinență. Totodată căldura excesivă și umezeala reprezintă factori favorizanți ai acestor leziuni ale pielii și nu numai.
Pe tot parcursul imobilizării la pat, pielea bolnavului trebuie inspectată cât mai des. Un semnal de alarmă constituie persistența roșelii pe piele și după o jumătate de oră de la repoziționarea bolnavului și eliberarea de sub presiune a porțiunii respective. Dacă greutatea corpului va apăsa în aceeași zonă, pe suprafața pielii vor apărea escare, răni (numite în termeni medicali ulcerații de presiune sau de decubit), caz în care se impune consultarea unui cadru sanitar care va stabili ce trebuie făcut în continuare. În general, se curăță zona respectivă (înlăturându-se secreții, crustele), se dezinfectează cu soluție iodată și se pansează avându-se grijă ca la manevre să se folosească mănuși și intrumentar corespunzător sterilizat. Atenție, aplicarea pe piele a altor substanțe pe rană (soluții de cloramină, creme cu antibiotice etc.) poate duce la agravarea problemei, de aceea trebuie urmărită cu strictețe schema de tratament recomandată de medic. Bune sunt anumite creme hidratante, dar înainte de aplicare, cere părerea personalului medical.
Foto: Monica Viericiu

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply