Casa in culori si materiale naturale

0

Familia Rusu, un cuplu de tineri, ea – designer, el – inginer, si-a pus la bataie cunostintele si a conceput o casa in culori si materiale naturale. Aceasta se afla la cativa kilometric de Bucuresti, intr-un loc inconjurat de verdeata si lacuri. Privelistea din jur i-a facut pe cei doi sa renunte la betoanele capitalei si sa traiasca mai aproape de natura.

casa in culori si materiale naturale (4)

La parterul casei te intampina un hol mare, urmat de sufragerie si de bucatarie. Lumina strabate casa de la est la vest, facand fiecare incapere sa aiba o atmosfera aparte in functie de fiecare perioada a zilei. Mobilierul din sufragerie este facut la comanda din lemn masiv de fag si pastreaza o linie simpla, rustica. Partea de sus a bufetului este din fier forjat si este in armonie cu candelabrul. Pe jos, proprietarii au ales o gresie ce imita lemnul, atat pentru a fi potrivita cu mobilierul, cat si pentru a fi usor de intretinut.

Citeste si: Apartament in alb si negru

Pentru zona de sufragerie si de hol, cei doi tineri au ales lemnul si fi erul forjat pentru a da senzatia de caldura. Cele doua elemente se imbina perfect in acest context

Culorile alese pentru pereti sunt o combinatie de nuante calde de oranj si galben, ceea ce da sufrageriei o lumina aparte. Atmostera creata de aceste culori este optimista si potrivita pentru a lua masa in familie.

Citeste si: Imprimeuri florale. Cum le folosesti

Peretii care flancheaza fereastra din fata sunt decorati cu doua picturi realizate de Daniela. Ferestrele din sufragerie sunt acoperite cu rulouri din lemn, fiind usor de intretinut.

casa in culori si materiale naturale (3)Pe hol, mobilierul este dintr-un lemn mai inchis la culoare, care se potriveste cu nuanta lemnului scarii interioare. Toate elementele de decor dialogheaza intre ele si sunt alese cu rafinament. Daniela a fost cea care a pus accentual pe micile detalii care dau viata locuintei: florile din ghivece, lumanarile, paharele facute manual sau fructiera. Din holul de la parter porneste scara interioara din lemn masiv baituit, ce leaga cele trei niveluri ale acestei case in culori si materiale naturale.

La etaj, te intampina un mic living in care gasesti doua canapele foarte confortabile si o masuta ideala pentru a-ti bea cafeaua de dimineata. Tapiteria canapelelor se potriveste de minune cu draperiile imprimate manual de Daniela insasi.

Citeste si: O casa boema cu stil

Elementul de legatura pentru intreaga casa este lemnul. Proprietarii au renuntat la alb in favoarea culorilor. Fiecare incapere are peretii pictati in diferite culori, in nuante pastelate. Bunul-gust se regaseste si in bucataria familiei Rusu care a ales un mobilier facut la comanda pentru a exploata astfel la maxim fiecare centimentru al incaperii. Mobilierul deschis la culoare contrasteaza cu faianta verzuie de pe pereti, facandu-l sa iasa in evidenta. Sticla mata din care sunt realizate usile dulapurilor creeaza un efect optic placut, fiind si in mare voga. Intreaga casa in culori si materiale naturale este cat se poate de armonioasa: clasicul lemn se imbina perfect cu accesoriile si obiectele moderne.

Mai multe fotografii din casa poti vedea aici.

Text: Mihaela Moldovan

Foto: Dan Vezentan

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply