Bujorul arbustiv I

Bujorul arbustiv I
Arhiva personală

În rândurile următoare vă prezint o specie de bujor mai rar cultivată, deși este una foarte decorativă – Bujorul arbustiv. Acesta înflorește în perioada mai-iunie, așa că se poate să-l zăriți prin parcuri și grădini.
Bujorul sau Paeonia poartă numele lui Paeon, medic și discipol al lui Esculap – Zeul medicinei, care l-a vindecat pe Pluto de o rană mortală produsă de Hercules în Războiul troian. Bujorul numit și trandafirul Maicii Domnului face parte din comorile florale ale grădinilor vechi.

Secretele bujorilor si ce nu stiai despre bujori

Genul Paeonia cuprinde două categorii distincte: specii erbacee și specii lemnoase. Toate produc flori nostalgice și grațioase. Bujorul arbustiv care are originea în China, este cultivat mai puțin în grădinile noastre. Are denumirea științifică de Paeonia arborea, sinonim cu P. suffruticosa și a fost cultivat intens de circa 700 de ani în China și Japonia unde s-au creat varietăți celebre. Crește ca un arbust de 1-2 m și are lăstari și frunziș bogat, formând o tufă densă.

Florile se deschid în vârful lăstarilor – câte una, fiind solitare. Înflorirea are loc în mai-iunie dacă tufa s-a stabilizat la locul de plantare. Acest lucru foarte important trebuie cunoscut și respectat cu strictețe, întrucât bujorii în general, și cei arbustici în special, au o stabilitate indestructibilă și preferă să crească netulburați mulți ani pe același loc. Eventuale înmulțiri se fac din plante de 4-5 ani, la sfârșitul verii în luna august sau începutul lui septembrie. În caz de nevoie se poate face numai în luna martie. În primul an după plantare și chiar mai mult, bujorul nu înflorește, până ce planta nu se așază bine în acel loc.

Dacă încercați divizarea tufelor de bujori, trebuie să lucrați cu mare atenție și răbdare pentru a feri rădăcinile de ruperi sau răniri. Toți bujorii au sistemul radicular foarte voluminos și trebuie dislocați în întregime și apoi divizați cu răbdare.
Continuarea acestui articol o puteți găsi aici.

Intretinerea bujorilor – sfaturi practice si utile pentru plante cu flori frumoase

Text: Gheorghe Cojocaru, Drăgănești-Olt, jud. Olt

Distribuie articolul pe: