Foto: Profimedia Plumeria, frumusețea exotică aclimatizată la noi 14 septembrie 2026 | Plante și grădini | Petri Radulescu Distribuie articolul pe: Cu florile sale delicate, parfumul dulce și aspectul tropical, plumeria este una dintre acele plante care pot transforma rapid un spațiu obișnuit într-un colț exotic. Este originară din regiunile tropicale și subtropicale ale Americii,. Această plantă este apreciată în întreaga lume pentru florile sale spectaculoase și pentru parfumul pe care îl răspândește mai ales spre seară. Cunoscută și sub numele de frangipani, Sacuanjoche sau Flor de Mayo, plumeria face parte din familia Apocynaceae și cuprinde mai multe specii. În zonele sale de origine poate crește sub forma unui arbust mare sau a unui copac de mici dimensiuni, ajungând la câțiva metri înălțime. În România, însă, este cultivată în principal ca plantă de interior, unde dimensiunile sale rămân mult mai reduse. În ghiveci, poate ajunge, în general, la aproximativ 50 de centimetri până la un metru. Flori delicate și un parfum aparte Principalul atu al plumeriei sunt, fără îndoială, florile. Acestea apar grupate în buchete la capetele ramurilor și au, de regulă, cinci petale. În funcție de specie și soi, pot avea nuanțe de alb, crem, galben, roz sau chiar roșu intens. Una dintre cele mai cunoscute este Plumeria rubra, apreciată pentru florile sale colorate și parfumul puternic. Plumeria albă se remarcă prin florile predominant albe și frunzele mai late, în timp ce Plumeria obtusa are frunze cu margini mai rotunjite și flori albe sau crem. Florile pot avea între 5 și 10 centimetri în diametru, iar parfumul lor dulce este una dintre caracteristicile care au făcut planta celebră. Aroma amintește de cea a migdalelor și devine mai intensă în a doua parte a zilei și pe timpul nopții. În regiunile calde, plumeria înflorește mai ales primăvara și vara, oferind o perioadă lungă de culoare și parfum. Frunzele sunt eliptice, ferme și ușor lucioase, cu vârful ascuțit. În sezonul rece, planta își poate pierde frunzele, intrând într-o perioadă de repaus. De câtă lumină are nevoie plumeria? Fiind originară din zone cu mult soare, plumeria are nevoie de lumină din abundență. Într-un apartament, cel mai potrivit loc este lângă o fereastră luminoasă, unde poate beneficia de câteva ore bune de soare direct. Lumina insuficientă poate afecta dezvoltarea plantei și înflorirea, așa că un spațiu întunecat nu este potrivit pentru ea. Temperatură și umiditate În perioada de creștere, plumeria se simte bine la temperaturi de aproximativ 20-24 grade Celsius. Iarna, însă, are nevoie de o perioadă de repaus. În această etapă poate fi mutată într-un spațiu mai răcoros, unde temperatura se menține în jurul valorii de 13 – 15 gradeC. Și umiditatea aerului este importantă. Planta preferă un nivel de umiditate de cel puțin aproximativ 60%. Într-o locuință cu aer foarte uscat, umiditatea poate fi crescută prin pulverizarea ocazională a frunzelor cu apă dedurizată sau prin așezarea ghiveciului deasupra unui recipient cu pietriș umed. Este important, însă, ca fundul ghiveciului să nu stea direct în apă. Udarea: mai bine mai puțină decât prea multă Plumeria nu este o plantă care tolerează bine excesul de apă. Udarea trebuie făcută moderat, iar între două udări este recomandat ca stratul superior al substratului să se usuce, până la aproximativ 3 centimetri adâncime. Un substrat bine aerisit și cu drenaj bun este esențial. Se poate folosi un amestec pentru plante care să permită scurgerea rapidă a apei, îmbogățit cu nisip sau perlit. Excesul de umezeală poate favoriza putrezirea rădăcinilor, una dintre problemele la care plumeria este mai sensibilă. Când se fertilizează și când se schimbă ghiveciul? În perioada de creștere, în special în lunile de vară, planta poate beneficia de un îngrășământ destinat plantelor cu flori. Fertilizarea ajută la susținerea dezvoltării și a înfloririi. Transplantarea nu trebuie făcută foarte des. În general, o schimbare a ghiveciului la aproximativ doi ani, de preferat în martie-aprilie, este suficientă. Noul recipient nu trebuie să fie cu mult mai mare decât cel anterior, iar drenajul trebuie să fie bun. Cum se înmulțește plumeria? Cea mai folosită metodă de înmulțire este prin butași, prelevați din vârfurile ramurilor, de preferat la începutul primăverii. Căldura și folosirea unui produs care stimulează formarea rădăcinilor pot ajuta butașul să se prindă mai ușor. Planta poate fi obținută și din semințe, însă această metodă este mai dificilă și necesită mai multă răbdare. O plantă cu o semnificație specială Dincolo de frumusețea sa, plumeria are și o puternică valoare simbolică. În mai multe culturi este asociată cu puritatea, renașterea și începuturile noi. Florile sunt folosite în ghirlande tradiționale, inclusiv în Hawaii, dar și la nunți sau în cadrul unor ceremonii. În regiunile tropicale, plumeria este atât de bine cunoscută încât a devenit parte din peisajul local și din cultura unor comunități. În jurul ei s-au format de-a lungul timpului numeroase legende și povești, inclusiv în tradițiile mayașe și polineziene. Unele plante din acest gen au fost folosite și în medicina tradițională, inclusiv pentru anumite probleme ale pielii. Totuși, seva plumeriei poate fi toxică și poate provoca iritații, motiv pentru care planta trebuie manipulată cu grijă și nu trebuie folosită în scop medicinal fără recomandarea unui specialist. CITEȘTE ȘI: Ce înseamnă și cum plantezi o grădină senzorială Podbalul – plantă medicinală sau legumă? O planta extravagantă și impunătoare: crinul păianjen roșu Distribuie articolul pe: Petri Radulescu