Beneficii cu apă sărată chiar și iarna

0

Beneficii cu apă sărată chiar și iarna: Când le-am spus prietenilor recent că plec într-o scurtă excursie la Sovata, reacţia lor a fost: ce bătrânesc sună. Atunci mi-am dat seama că reputaţia staţiunii se rezumă pentru unii la tratamentele de 18 zile prescrise de medici, o dată pe an, seniorilor.

Beneficii cu apă sărată chiar și iarna

Beneficii cu apă sărată chiar și iarna – Cel mai bun nămol din România se află la Sovata, iar singurul lac heliotermal din Europa, Lacul Ursu, este tot aici. Beneficiile tratamentelor cu nămol și sare de aici, puterea de vindecare a Lacului Ursu sunt recunoscute unanim de medici: tratează infertilitatea, boli ginecologice, tulburări endocrine, posttraumatisme, alergii și, nu în ultimul rând, elimină stresul.

Bine de știut: poți face tratament cu apă termală și nămol chiar și iarna.

Stațiunea unde veneau la tratament membri ai familiei regale

Stațiunea unde pe vremuri veneau chiar și membri ai familiei regale să se trateze este în plin proces de modernizare și pregătită să primească tot timpul anului turiști de toate vârstele.

Acest lucru se datorează unei investiții de 7 milioane de euro a grupului Danubius în popularul hotel Brădet care a devenit acum Danubius Health Spa Resort Brădet, intrând astfel în categoria hotelurilor de patru stele. „Complexul pune la dispoziția clienților săi patru piscine cu apă dulce și sărată, Jacuzzi, circuit Kneipp, sală de fitness, saună, aroma-saună, precum și piscine pentru copii. Părinții își pot lăsa copiii în grija personalului calificat și se pot relaxa sau pot face diverse tratamente, de la cele ginecologice, dermatologice antipsoriazis, tratamente cosmetice, până la ședințe de gimnastică individuală sau de grup, în sală sau în aer liber” – Andrei Rusu, Director administrativ al hotelurilor din Sovata.

Trasee alternative

  • Fă o tură în jurul Lacului Ursu și explorează celelalte lacuri (Aluniș, Verde, Negru, Roșu, Paraschiva), dar și masivul de sare.
  • Vizitează salina Praid (la 15 minute de mers cu mașina de Sovata) și fă o cură cu sare, benefică din prima zi și excelentă în tratarea problemelor respiratorii.
  • Plutește în apa sărată a ștrandului de la Praid, care poate rămâne caldă și după două-trei zile ploioase și răcoroase.
  • Cumpără ceramică tradițională din comuna Corund.

Foto: PR. Articol publicat în revista Casa și grădina.


Booking.com


Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply