Arbore Litchi la mini-preţ

0

arbore Litchi

Arbore Litchi? Am scris acum ceva vreme despre cum se obţine o plantă de ananas sau un avocatier, aşa că haide să ne îndreptăm atenţia asupra fructelor – şi plantelor – de Litchi.

Piaţa „verde” de astăzi este invadată de o mulţime de plante, de la cele autohtone la cele mai ciudate plante tropicale. Puţin ştiu că aproape toate sunt importate, unul dintre motivele pentru care se vând atât de scump. Există însă şi posibilitatea de a le obţine la preţul unui… sâmbure!

Pentru a-ţi întregi colecţia de plante cu un exemplar deosebit trebuie să cheltuieşti adesea o mică avere. Există însă în toată afacerea asta şi o soluţie mai ieftină: cu puţină răbdare poţi obţine un arbore Litchi la preţul unui singur fruct.

Citește și Paeonia, bujorii tăi dragi

arbore LitchiÎn primul rând, ce este acest arbore Litchi?

Cu siguranţă că ai observat la supermarket, în raionul fructelor exotice, acele globuleţe roşiatice, cu coaja solzoasă şi tare. Cireşele chinezeşti, cum mai sunt denumite, sunt produse de arborii tropicali Litchi chinensis originari din sudul Chinei, de unde s-au răspândit apoi în restul lumii.

În zonele cu climă caldă, aceşti arbori sunt veşnic verzi, ajungând la o înălţime de 15-20 m. Frunzele alungite, de 15-20 cm, au la început o nuanţă de roşu intens, urmând a se decolora în galben şi căpătând, la maturitate, culoarea verde. Florile mici, alb-verzui sau alb-gălbui, apar în ciorchini de 30 cm în timpul primăverii. Fructele sunt acoperite de o coajă subţire şi dură, în nuanţe roşiatice, iar miezul fructului este alb translucid, gelatinos, dulce şi foarte bogat în vitamina C. De origine tropicală, arborele Litchi nu rezistă în grădinile noastre, dar poate fi crescut în ghivece, în interior.

Citește și Legume de nota 10: tomate şi sparanghel

Care sunt paşii pentru a obţine un arbore Litchi?

Spală bine sâmburii fructelor de orice urmă de pulpă şi pune-i într-un pahar cu apă, pe care o vei schimba la câteva zile. În scurt timp, sâmburele va crăpa, lăsând să iasă vârful plantei şi câteva rădăcini. Asigură-te că vârful şi tulpina plantei se află deasupra nivelului apei.

Când tulpina răsadului a ajuns de 2 cm, pune plăntuţa în pământ. Poţi pune sâmburii şi direct în pământ, cu partea teşită în jos – vor răsări în aproximativ o lună.

Un arbore Litchi – evident, o formă miniaturală, căci va creşte într-un ghiveci – are nevoie de un sol bine drenat, uşor acid (nu suportă apa de la robinet, foloseşte apă plată!) şi bogat în substanţe nutritive. Pune ghiveciul într-un loc luminos, dar nu în soare direct. Pentru un plus de lumină, poţi folosi o lampă cu bec fluorescent.

Citește și Salate verzi cu gust intens

Articol adaptat din revista Casa şi grădina   *   Foto: kungverylucky; Malyshchyts Viktar / Fotolia.com


Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply