Primele verdețuri. Bucurii de primăvara

2

Pentru că în sfârșit a sosit primăvara și găsim verdețuri de tot felul în piețe și grădini, merită să le aducem și pe masa noastră, deoarece multe dintre ele au și virtuți terapeutice. De exemplu, leurda este una dintre cele mai depurative și detoxifiante plante ale primăverii și se folosesc mai ales frunzele, primăvara și bulbii, toamna (în loc de usturoi).

Leurda ajută memoria, ameliorează tromboflebita, previne accidentele vasculare, gripa și afecțiunile respiratorii.

Tinctura de leurdă. Se umple o sticlă de 2 litri cu frunze proaspete tăiate, peste care se toarnă rachiu de fructe sau cereale până sunt acoperite. Se lasă sticla la soare 14 zilei, agitându-se din când în când, apoi se strecoară și se depozitează în sticle mici, închise la culoare. Se iau câte 15 picături de tinctură puse în apă sau ceai, de 3 ori/zi. Este indicată în hipertensiune, arteroscleroză, ca vermifug, în afecțiuni pulmonare.

leurdă

Vin de leurdă. Se fierb 5 minute doi pumni de frunze verzi de leurdă mărunțită, în 1 litru vin alb, apoi se lasă vasul acoperit până se răcește; se strecoară și se îndulcește cu miere. Se bea câte un păhărel înainte de masă pentru tratarea tulburărilor digestive, a bolilor cardiace și a reumatismului.

Păpădia este o importantă sursă de vitamine și minerale, rădăcina conține colină, substanță ce regenerează și detoxifică ficatul. Tijele florale sunt depurative, se culeg înainte de deschiderea florilor. Dacă locuiți în zone nepoluate, faceți în fiecare primăvară o cură cu tije de păpădie (șase bucăți pe zi, dimineața, înainte de masă, 2-3 săptămâni).

Sirop medicinal de păpădie: doi pumni de plantă se pun la 1 litru de apă, se fierb 15 minute, se ia de pe foc și se lasă o noapte la macerat. Se strecoară, se adaugă 1 kg zahăr și 1 lămâie felii. Se pune la foc mic, fără să fiarbă, până capătă consistența mierii de albine. Este indicat în boli hepatice.

Cresonul sau năsturelul. Ca multe alte verdețuri, conține multe substanțe detoxifiante, depurative, care pot distruge celulele canceroase. Sucul proaspăt de năsturel este indicat în fricționarea pielii capului pentru a preîntâmpina căderea părului, este un leac bun în tratarea dischineziilor biliare, a constipației și a diabetului. Detoxifică ficatul și vitaminizează.

Ciuboțica-cucului. Se folosesc florile și frunzele, are calități depurative, diuretice și detoxifiante, vitaminizează și mineralizează organismul. Dă rezultate bune în tratarea bronșitelor, a pneumoniilor, reumatismului și afecțiunilor cardiace.

primula

Vin de ciuboțica-cucului. Într-o sticlă de doi litri se pun flori proaspete, fără să se preseze și se toarnă deasupra un vin alb. Sticla se ține la soare 14 zile, apoi se strecoară. Se ia câte o lingură de 3 ori/zi, este benefic în afecțiunile cardiace.

Urzica. Se numără printre acele verdețuri de mare valoare. Ameliorează hipertensiunea, avitaminozele, anemia, afecțiunile renale, hepatice, cardiace, tulburările de circulație, reumatismul, astmul, obezitatea, cancerul.

Tinctura din rădăcini de urzică. Se spală și se taie feliuțe rădăcinile, se toarnă peste ele alcool de 40°, se lasă vasul la soare 14 zile și se agită din când în când. Se strecoară și se depozitează în sticle de culoare închisă. Se iau câte 15 picături dimineața, înainte de masă, ajută la vitaminizarea și mineralizarea organismului și la creșterea apetitului.

Tinctura din frunze de urzici. 200 g urzici cu semințe se acoperă cu 500 ml rachiu. În prima zi se ține vasul la lumină, apoi la loc întunecat, opt zile. Se strecoară și se pune în sticle de culoare închisă. Se iau câte 15 picături seara și dimineața pentru detoxifiere.

Suc proaspăt. Urzicile spălate se dau prin mașina de tocat, se adaugă în piureul obținut 500 ml apă rece, se agită și se stoarce prin presare. Este indicat în caz de obezitate și detoxifiere.

Așadar consumați cât mai multe verdețuri. Multă sănătate!

Citeste si:

Text: Gina-Georgeta Deușan/ foto: pixabay.com

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion2 Comments

  1. Pingback: Deficiențele de minerale și vitamine dăunează creierului

  2. Pingback: Dieta de primavara. Strategie pentru tonus si voie buna

Leave A Reply