Cum îngrijești rodiul

0

Rodiul își are originea în Iran, Tunisia și întreg bazinul mediteranean. Este un arbust fructifer care se cultivă și ca plantă ornamentală datorită florilor și fructelor sale deosebit de frumoase și interesante.
Punica granatum L. varietatea nano este utilizată ca plantă interior. Crește aproximativ 90-100 cm, se ramifică bine și are lăstari subțiri, eleganți. Frunzele de formă îngust-oblongă (4-5 cm lungime și 2 lățime) sunt verzi și lucioase. Florile simple sau invoalte (bătute), tubulare au culoarea oranj strălucitor. Ele sunt urmate de fructe sferice (ca niște mingiuțe), galben-roștice care nu se maturizează sau se coc foarte greu în condiții de cameră.
Are creștere lentă și frunziș care cade în sezonul rece. Înflorește vara și fructifică toamna-iarna. Suportă bine tăierile. Iarna necesită o perioadă de repaus când planta își pierde de obicei frunzele. Pentru această etapă este nevoie de spații răcoroase (4-8 grade Celsius), bine luminate și aerisite. Rodiul crește și înflorește bine la temperaturi moderate și lumină multă. Câteva ore de soare direct sunt esențiale pentru înflorirea plantei. Din primăvară până toamna se udă cu generozitate, însă iarna numai atât cât să nu se usuce prea tare pământul. Pulverizarea cu apă poate fi făcută vara, dar nu este absolut necesară. Orice pământ de grădină este bun ca substrat cu condiția să se dreneze bine.
Rodiul ornamental se înmulțește ușor prin butași și semințe. Primăvara se folosesc butași semilemnificați din ceea ce cade ca rezultat al tăierilor, iar vara se folosesc butași erbacei, din vârfurile lăstarilor tăiați la lungimea de 8-10 cm. Înrădăcinarea se produce în nisip sau perlit cu adaos de turbă fibroasă. Căldura și tratarea lor cu substanțe rizogene favorizează prinderea. Transplantarea se execută primăvara numai dacă este ncesar.
Tăierile se fac în fiecare primăvară, înainte de pornirea în vegetație, pentru a stimula formarea și vigoarea lăstarilor purtători de flori.
Scoaterea plantei afară (în balcoane pe terase, în grădină) pe perioada de vară este benefică pentru creșterea și înflorirea ei.
Începând cu luna septembrie se reduce udarea cu scopul de a ajuta planta să se pregătească de repaus.
Atenție! Numai florile cu stilul lung, apărut pe ramuri, formează  fructe. Cele cu stilul scurt care cresc pe lăstari avortează.
Tuturor vă doresc sănătate, cât mai mulți prieteni, iar revistei, ani mulți de apariție.
Marin Buibaș, Oradea, jud. Bihor

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply