Cum funcționează uscătoarele de rufe electrice și cum îl alegi pe cel potrivit

0

Dacă nu locuiești la curte, nu ai balcon, iar apartamentul tău are dimensiuni reduse, cu siguranță te confrunți cu o problemă foarte frustrantă: nu ai suficient loc pentru uscarea rufelor! În plus, iarna situația este și mai dificilă, pentru că hainele tale se usucă foarte greu. Acest lucru îți poate chiar afecta sănătatea, pentru că un mediu umed este ideal pentru dezvoltarea bacteriilor și a mucegaiului.

Soluția o reprezintă uscătoarele de rufe electrice – nu cele care au o formă asemănătoare cu cea a mașinii de spălat, ci o alternativă mai ieftină și potrivită pentru spațiile mici: uscătoarele portabile.

Cum funcționează uscătoarele de rufe electrice portabile și câte tipuri există?

Cele mai populare tipuri de uscătoare electrice sunt balon și panou. Să discutăm despre fiecare în parte!

Uscătorul de rufe tip balon este alcătuit dintr-un suport vertical asemănător cu un cuier pentru haine în formă de copac. Rufele se agață pe umerașe, apoi se acoperă cu o husă. Puterea sa este mare, de 1000 W, iar hainele sunt încălzite la o temperatură de 60-70 de grade Celsius. Uscarea acestora este rapidă, pentru că aerul este distribuit uniform la 360 de grade. Deși ocupă destul de mult loc atunci când este instalat, poți agăța pe el până la 10 kilograme de rufe.

Uscătoarele de tip panou au dimensiuni mai reduse și sunt ideale pentru uscarea prosoapelor. Din aceste motive, nu sunt potrivite pentru persoanele care doresc să usuce o cantitate mare de haine într-un interval de timp scurt. Totuși, beneficiul acestui tip de uscător este că încălzește și camera în care este montat, dacă aceasta are dimensiuni mici (maxim 6 mp), iar consumul de energie este redus.

În general, un uscător tip balon costă în jur de 300-400 lei, iar unul de tip panou minim 700 lei.

În concluzie, uscătorul de tip balon este alegerea ideală dacă ai nevoie să usuci toate hainele pe care le speli, iar cel de tip panou este potrivit pentru încălzirea băii și uscarea prosoapelor, a lenjeriei de corp sau a 1-2 bluze de care au nevoie urgent.

 

Citește și: Ce trebuie să știi despre mașina de spălat rufe

 

Sursă foto: Unsplash @priscilladupreez

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply