Ce faci cu bradul dupa Craciun? Cateva solutii ca sa nu ajunga la gunoi

0

Ce faci cu bradul dupa Craciun? Sărbătorile de iarnă au trecut și majoritatea celor care au avut în case brăduți naturali nu știu cum să mai scape de ei. Dar în loc să-i aruncăm, am putea să-i folosim astfel încât să nu ajungă la gunoi, pentru ca brazii nu sunt gunoi! Sunt mai multe variante, iar in cele ce urmează avem câteva soluții.

Mai întâi încearcă să-l duci înapoi la magazinul de unde l-ai luat. Anumite magazine au luat în calcul și acest aspect, anume ce faci cu bradul după sărbători și chiar au promis vouchere cu suma de 10-20 lei celor care cumpărau brăduți naturali de la ei și îi aduceau înapoi la început de ianuarie.Chiar dacă suma nu este foarte mare, merită efoctul pentru că brazii uscați vor deveni compost și se vor reintegra util in natură.

Dacă nu te numeri printre cei care au beneficiat de această ofertă și nu știi cum să scapi de bradul uscat (fie că l-ai luat deja tăiat, fie că este din cel la container, dar tot s-a uscat), gândește-te să-l folosești în grădină, fiindcă tulpina curățată de crengi se poate foarte bine folosi drept arac pentru fasole, zorele sau alte plante cățărătoare, în timp ce crengile sunt ideale pentru protecția straturilor împotriva gerului.

Și cum iarna încă nu și-a arătat decât o parte din putere, merită să acoperim plantele rămase în grădină și să le ferim de eventuale înghețuri.
Apoi și acele de conifere (fie că pomul tău de Crăciun a fost brad sau molid) căzute sunt bune de încorporat în pământ, deorece se vor descompune îmbunătățind solul. Atenție însă, astfel solul va deveni ceva mai acid, ceea ce nu le va convenit tuturor plantelor, de aceea este bine să știi fiecare ce fel de pământ preferă.

Dacă ai câteva tufe de rhododendron, hortensie (dacă vrei să aibă flori albastre), merișor sau afin, acest pământ mai acid le va face foarte bine, fiindcă sunt plante acidofile. Pământul mai acid este și preferatul unor plante decorative de ghiveci, precum camelia, azaleea, erica.

Brazii care au fost crescuți natural, fără să le fi fost aplicat vreun tratament chimic, se oferă chiar unor animale, la grădinile zoologice, elefanții fiind foarte mari amatori de aceste delicatese, care au gust plăcut pentru ei și un mare aport de substanțe benefice.

Tăiat și curățat poate deveni un obiect de decor in casă. Esența din rășină va purifica aerul din casă încă ceva vreme.

Dacă bradul de Crăciun a fost unul în ghiveci, este momentul să-l duci afară și eventual să-l plantezi în gradină. Tranziția din interior în exterior trebuie făcută treptat. Mai întâi va sta ântr-o cameră mai rece și va fi bine udat. După 24-48 de ore, poate fi scos afara, la miezul zilei, în soare, pentru câteva ore. În prima noapte afară, mai ales dacă va fi foarte rece, trebuie adapostit sau macar protejat cu folie anti-încheț. pare complicat, dar merită din plin să-i acorzi atenție. Bradul în ghiveci a avut nevoie de vreo 4-7 ani ani ca să ajungă la înălțimea pe care o are și te-a bucurat de Crăciun cu frumusețea și aroma lui.

După două zile afară, se poate considera că este adaptat și poate sta, în ghiveci afară. Alege un loc cu soare. Nu trebuie udat decât dacă pământul din ghiveci este foarte uscat. Poate fi udat doar dacă temeperatura este pozitivă și este de preferat să folosești apă de ploaie sau zăpadă topită.

Dacă vei decide să rămână în ghiveci pentru încă un an trebuie să-l uzi constant și să-i oferi îngrășământ. Dacă îl plantezi în pământ, atunci gasești toate detaliile aici si aici.

Citeste si:

Foto: pixabay.com

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply