Aranjamente verzi in gradina

0

Dacă vrei să ai o grădină odihnitoare, mizează pe niște aranjamente verzi. Inspiră-te din modelul pe care ți-l prezentăm mai jos și încearcă să creezi și tu o atmosferă relaxantă în grădina ta, mizând pe valențele reconfortante ale verdelui și ale simplității.

Verdele este un ingredient-minune, care te va ajuta să imprimi grădinii tale o frumusețe blândă, nu una frapantă, pentru că o grădină este odihnitoare atunci când are un aspect mai degrabă blând decât exuberant. Plantează arbori și arbuști, plante cu frunziș decorativ, delimitează grădina cu garduri vii relativ înalte și dense și folosește ghivece tot de culoare verde. Mergi mai curând pe simplitate și naturalețe decât pe modernism. Dacă vrei să imprimi eleganță grădinii, o poți face cu niște plante tunse variat, iar dacă dorești să-i conferi blândețe, apelează la unduirea ierburilor decorative. Nota de rafinament poate fi dată de jocurile de culori ale frunzelor vărgate, iar veselia se poate obține cu ajutorul unor flori micuțe, albe sau în nuanțe pale. Pentru ca întreținerea grădinii să nu îți dea prea multe bătăi de cap, alege tufe sub care nu răzbesc buruienile, plante perene nepretențioase, renunță la efectul decorativ al florilor în favoarea celui al frunzelor și pavează aleile, ca să nu mai răsară pe ele niciun fir de iarbă.

aranjamente verzi gard viu
Foto: Flori Lixăndroiu

Deși gardul viu și frunzele plantelor ocrotite de el au nuanțe și texturi diferite, monotonia verdelui se cere alungată: florile roz ale astilbelor o fac în modul cel mai delicat.

Alte sugestii pentru realizarea unor aranjamente verzi:

• Niște bile de buxus îmbinate artistic, voit nedisciplinat, arată foarte bine. Un scaun strecurat printre ele devine un refugiu de vis.

• O alee simplă mărginită de ierburi decorative are un aspect foarte elegant.

Articol adaptat din revista Casa lux – septembrie 2013

Autor: Flori Lixăndroiu

 



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply