Apartamentul unui burlac

0

Dinamic și actual, apartament unui burlac este o lecție modernă de stil și abordare funcțională. Tânărul proprietar a vrut ca amenajarea să reflecte pasiunea lui pentru tot ce este în trend, iar designerii i-au îndeplinit dorința întocmai.

dormitor-burlac

Care sunt atuurile amenajării?

baie

Cunoșteam proiectele de amenajare interioară ale echipei de designeri de la Art Interiors de pe site-ul lor, pe care l-am analizat cu interes tocmai datorită manierei fresh și corecte a lucrărilor prezentate. Iar când am decis să realizăm ședința foto, aveam așteptări foarte mari. Însă ele 
ne-au fost răsplătite pe deplin, căci am descoperit designeri care, în ciuda tinereții, dau dovadă de profesionalism și, în plus, se implică în toate etapele amenajării.

Cum s-a concretizat proiectul?

bucatarie

Acestea au fost și motivele care l-au convins pe proprietar să apeleze la echipa de la Art 
Interiors. „Dacă ar fi să o iau de la început, la fel aș proceda, deoarece am fost foarte mulțumit de cum au decurs lucrările, dar mai ales de rezultat“, ne-a mărturisit el. Gazda noastră a achiziționat apartamentul în 2012, fiind convins că face o investiție sigură: blocul era construit de un prieten, pentru el și familia lui, deci compromisurile erau excluse. La scurt timp după cumpărare a apelat la Alexandra Nicula și Magdalena Ancu, care s-au ocupat de amenajarea căminelor unor cunoștințe și a căror viziune s-a potrivit cu cerințele lui. Echipa de de-signeri a intuit perfect stilul de viață al gazdei noastre, venind încă de la început cu propuneri, care au fost agreate în amănunt de Raul Cociș. În doar șapte luni, cei 250 mp ai apartamentului au fost finisați și decorați cu bun-gust, dar și cu imaginație. Fiecare spațiu a fost tratat individual, optându-se atât pentru piese realizate pe comandă, cât și pentru unele de top, ale unor branduri cunoscute.

dormitor

Text: Mariana Nicolae, Foto: Sorin Iacob



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply