Zmeur și mur

0

Poate mai puțin iubite decât verișoarele lor căpșunele, zmeura și murele ne fac viața mai frumoasă, mai ales când le culegi chiar tu din grădină, după ce ai așteptat câteva luni să se coacă. Dacă încă nu ai un asemenea arbust, nu mai aștepta, procură unul și plantează-l; merită efortul.

Oricât par de asemănători la prima vedere, acești doi arbuști fructiferi nu se cultivă la fel. De exemplu, dacă între rânduri la culturile comerciale se lasă 2,5-3 m, în cazul ambelor, distanțele dintre plante pe rând sunt mult mai mari la mur (până la 1,5 m), față de zmeur (0,5 m). Distanța variază și după tipul de creștere: la soiurile înalte este mai mare, pe când la cele târâtoare este mai mică. Poate pare o risipă de teren, dar aceste distanțe nu doar asigură accesul utilajelor pentru lucrările de întreținere a culturii, dar permit și plantelor să beneficieze de tot soarele necesar. Desigur, în grădină nu este nevoie de atâta spațiu, un colț de grădină sau zona de lângă un gard este destul. Ambii arbuști preferă solurile umede, permeabile. Nu le priesc cele prea acide. Pentru zmeur se fac gropi de 40x40x40 cm adâncime, în schimb pentru mur sunt suficiente cele de 25x25x25 cm sau de 30x30x30 cm.

Reține că murul necesită cantități sporite de apă în perioada formării fructelor, așa că la înființarea culturii să ai în vedere și un sistem de irigare prin picurare, care poate distribui 3-5 l de apă zilnic în verile calde și secetoase.

mur
www.pixabay.com

Ideal e solul cu pH 5,5-7,  drept sau în pantă, dar unde nu băltește apa.

Cum plantezi zmeura primăvara

Taierile de toamna la zmeura si mur

Boli și dăunători

Acești arbuști sunt atacați de o serie de boli specifice și nu numai, precum: rugina murului, antracnoza zmeurului, făinarea zmeurului și murului, putregaiul cenușiu al fructelor. Dăunătorii cei mai frecvenți sunt: musculița galicolă a lăstarilor,  păduchele murului, musculița lăstarilor de zmeur. Se pot ține sub control prin tratamente.

Productivitate

Cel mai productiv dintre soiurile de mur se pare că este unul fără ghimpi, ThornFree, la care se poate obține o recoltă anuală de 15 t de fructe la hectar. Dar mai sunt și alte soiuri cu rod bogat.

În ceea ce privește zmeurul, specialiștii recomandă soiurile remontante care dau vlăstari până toamna, înfloresc în mai multe rânduri, uneori chiar și vlăstarii crescuți în acel an ajung să rodească.

Indiferent de soiul ales, ca să se dezvolte bine arbuștii, înainte de plantare terenul se curăță, se ară ori se sapă la 30 cm adâncime și se îmbunătățește cu gunoi de grajd bine descompus.

Plantează zmeurul la distanță de 100 m de tufe sălbatice sau de alte plantații. Procură material săditor de la pepiniere autorizate. Atenție, adâncimea de plantare să nu depășească 20 cm.

Rezistă Fac față gerurilor

Zmeurul rezistă foarte bine la ger (până la -30 de grade Celsius), ca și murul. Numai varietățile de mur fără țepi sunt mai sensibile la frig (rezistă doar până la -15 grade Celsius) și au nevoie de terenuri ferite de vânt și o ușoară protecție toamna, cu paie, tulpini de porumb, de floarea‑soarelui, rogojini.

Cules Cum le păstrăm

Murele se recoltează manual în zile frumoase, cu temperaturi mai scăzute. Se pun în caserole mici și se pot păstra la frigider trei-patru zile, dacă au o temperatură de 1-2 grade Celsius.

 

 

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply