Transplantarea, sfaturi pentru sănătatea plantelor

0

Transplantarea

Transplantarea florilor sau butaşilor este o operaţiune foarte simplă, însă indispensabilă atunci când plantele au crescut prea mult. Citeşte în continuare câteva sfaturi care îţi vor face munca mai uşoară.

Atunci când simţi că plantei nu-i mai merge bine, de cele mai multe ori este necesară transplantarea ei în alt vas. Simptomele spaţiului insuficient pentru rădăcini se manifestă prin încetinirea creşterii, uscarea rapidă a pământului, apariţia rădăcinilor la suprafaţa solului şi prin orificiile vasului.

Citeşte şi Spânzul de grădină

Transplantarea – sfaturi generale

Dacă se impune această lucrare, te vei înarma pentru început cu un vas de obicei mai mare decât actualul, cu ceva pământ pentru flori şi cu multă atenţie şi răbdare.

Înainte de a decide transplantarea, vei scoate planta din ghiveci şi vei observa aspectul sistemului radicular. Dacă rădăcinile formează o pâslă deasă la suprafaţa bolului de pământ şi sunt negricioase, chiar putrezite, este esenţială efectuarea lucrării.

Recipientul în care se va aşeza planta trebuie să fie proporţional cu mărimea ei. Evită ghivecele prea mari, deoarece vei determina o disproporţie inestetică între plantă şi vas, dar şi crearea unui exces de umezeală din cauza volumului mare de pământ în raport cu capacitatea de absorbţie a rădăcinilor.

Citeşte şi Tapiseriile vegetale – opere de artă

Vei elimina părţile de rădăcini care ocupă complet partea bazală a ghiveciului şi cele care sunt putrezite. Vei înlătura parţial sau chiar total pământul de pe rădăcini, atunci când acesta s-a compactat prea tare din cauza udărilor sau când se constată atacuri de boli şi dăunători la nivelul rădăcinilor. Vei adăuga pământ proaspăt de jur-împrejurul balotului format de sistemul radicular, în spaţiul liber dintre acesta şi pereţii ghiveciului, având grijă ca şi deasupra să se adauge 2-3 cm de pământ.

Atunci când va fi nevoie să reduci mult din rădăcini, transplantarea va fi făcută din nou în vasul în care a stat planta înainte sau chiar într-unul mai mic. Nu uita, dacă intervenţia a fost drastică asupra rădăcinilor, atunci şi părţile vegetative aeriene ar trebui scurtate pentru a stabili un echilibru fiziologic! Pentru transplantare vei folosi un pământ pe bază de turbă cu pH 5-6, pe care îl poţi cumpăra din hypermarket în saci de diferite volume, în funcţie de necesităţi.

Află Cum te poţi abona la revista Casa şi grădina

Articol publicat în revista Casa şi grădina
Text: Carli Marian
Foto: epr/Keimzeit


Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply