Tradiții de Sf. Nicolae și Crăciun în lumea întreagă

7

Monica Viericiu
Așteptăm cu drag sărbătorile, fie că suntem oameni în toată firea, fie că suntem doar copii. Dar sărbătorile diferă de la o țară la alta, de aceea îți propun să afli câte ceva despre tradițiile legate de Sf. Nicolae și Crăciun în lumea întreagă.
Despre sărbătorile iernii parcă tot ar fi mereu de spus câte ceva, mai ales dacă te gândești câte obiceiuri sunt asociate acestei perioade. Variații mari se înregistrează de la o țară la alta. De exemplu:

  •  În Marea Britanie, pe masa de Crăciun e musai să se găsească un curcan mare, preparat la cuptor, rață și o budincă cu prune ori stafide.
  •  În Islanda nu este doar un Moș Crăciun, ci 13, în fiecare zi câte unul coboară din munți și aduce daruri copiilor cuminți.
  •  În Olanda, copiii care pe 5 decembrie pun în ghetuțe fân și zahăr pentru calul alb cu care vine Sinterklaas, echivalentul lui Moș Nicolae, le vor găsi pline cu nuci si dulciuri ziua următoare. Ajutorul lui, un personaj ciudat, pe nume Zwarte Piet (Petre cel Negru) sosește cu barca.
  •  În Suedia Moș Crăciun este ajutat să împartă darurile de Tomte, un pitic cu haină roșie și barbă albă, căruia îi place mult orezul cu lapte.
  •  În Ungaria, la masa festivă se consumă pește cu orez sau cartofi.
  •  În Australia, la sania moșului sunt înhămați 8 canguri albi și masa festivă are loc în aer liber, deoarece acolo în decembrie este vară.
  •  În Irlanda, aprinderea unei lumânări la fereastră în Ajun semnifică dorința gazdelor de a primi oaspeți.
  •  În Austria, pe 6 decembrie copiii primesc mere, nuci și dulciuri de la Moș Nicolae, urmând ca pe 24 decembrie să primească darurile aduse chiar de pruncul Iisus.
  •  În Spania, Magii aduc daruri copiilor pe 6 ianuarie.

Foto: Monica Viericiu

Comentarii Facebook

comentarii