Stilul traditional romanesc

0

 

stilul traditiolal romanesc
stilul traditional romanesc

Stilul traditional romanesc descrie relația omului cu naturalul și supranaturalul. Este presărat cu elemente și motive decorative care, pe lângă un rolul pur ornamental, sunt încărcate de simboluri și semnificații precreștine.

În vechime casa in stil traditional romanesc era “loc sacru”, iar sensurile simbolurilor converg către ideea că locuința se afla în “centrul lumii”. Spațiile de locuit erau organizate în jurul unui centru de interes, și anume locul de luat masa, locul de reunire al familiei, ca abia mai apoi urmând să se dezvolte dependințele, organizate radial în jurul acestui punct central. Acest stil cu puternice valențele simbolice este un stil sustenabil din punct de vedere al folosirii corecte a resurselor. Energia solară era foarte bine speculată prin orientarea și amplasamentul construcțiilor și ferestrelor.
Casele construite in stilul traditional romanesc erau înălțate cu structuri din bârne rotunde, lungi, cu încheieturi simple la colțuri, cioplite pe partea inferioară pentru a se îmbina perfect. Pereţii erau lipiţi şi văruiţi printre bârne. În zonele geografice joase erau mai răspândite casele de lut. Pereții caselor in stil traditional romanesc erau construiţi fie din îngrădituri de nuiele lipite cu lut, fie numai din lut amestecat cu paie şi pleavă. Estetica era adaptată direct la necesitate, spre exemplu, acoperișurile ascuțite sunt tradiționale zonelor de munte unde sunt căderi masive de zăpadă. În general, acestea erau de paie, trestie, şindrile sau draniţe (șindrile din brad).

stilul traditional romanesc

Citește: Case cu arhitectura brâncovenească

Elementele decorative in stilul traditional romanesc sunt diverse și specifice fiecărei zone etnografice, dar toate reprezintă adevarate coduri de identificare ale famililor care locuiau un anumit spațiu. Practic, atât în portul tradițional, cât și în casele vechi românești, elementele decorative sunt un adevărat jurnal ce povestește istoria familiei respective. Textilele ocupă un loc important în decorarea casei traditionale romanesti, ele fiind obținute din materiale naturale, țesute în casă și vopsite cu pigmenți naturali obținuți din diferite rădăcini, tulpini, flori sau insecte.

Citește: Amenajari interioare in stil vechi

Acum, simbolurile in stilul traditional romanesc, fie ele cusute, pictate sau cioplite în lemn, sunt preluate doar cu rol estetic. Chiar și fără încărcătură simbolică, elementele tradiționale se pot împleti cu cele la modă într-un rezultat de excepție – astfel, modelul de pe ștergarul bunicii își poate găsi locul ca fundal pe peretele unei bucătării moderne. Prispa are semnificaţia unui „filtru” care separă casa de mediul înconjurător, ferind-o de forţele răului. În vechime, scaunul sau masa pe trei picioare reprezenta structura care susține Universul.

Articol apărut în revista Casa și grădina

Foto: Dan Vezentan pentru revista Casa si gradina



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply