Spatiu pentru studiu realizat dintr-o scara

0

Spatiu pentru studiu realizat dintr-o scara.

Spaţiu pentru studiu realizat dintr-o scară -inainte

Te încurcă scara din colţul casei şi o vezi în scurt timp la ghenă? Stai, nu te pripi! Realizează din ea o bibliotecă sau un spaţiu de lucru ingenios şi practic. Scara are potenţial dacă o repari şi consolidezi.

Transformă scara veche din curte într-un spaţiu de lucru şi studiu practic. Întreaga lucrare va dura câteva ore de muncă dacă ai toate materialele necesare şi sculele la îndemână. În primul rând, igienizează scara cu o perie de sârmă, multă apă şi un dezinfectant pentru a îndepărta eventualele insecte care au atacat lemnul. Las-o la uscat la soare şi, dacă vrei, acoperă suprafaţa lemnului cu un lac transparent special pentru lemn. Rigidizează structura scării cu cuie de tâmplărie, cepuri sau pene de lemn. Apoi stabileşte nivelul la care îţi doreşti amplasarea blatului de birou şi a poliţelor pentru cărţi. Aşază poliţele la locul stabilit, notează cu un creion zona de contact poliţă-scară, dă găuri cu bormaşina şi prinde totul cu şuruburi. Astfel vei rigidiza şi consolida structura spaţiului de lucru, iar cele două braţe ale scării nu se vor mai îndepărta.

Citește: Cum faci din vechituri, decoratiuni unicat

 

Spaţiu pentru studiu realizat dintr-o scară

Etape de lucru

Spaţiu pentru studiu realizat dintr-o scară etape 6

1. Curăţă foarte bine scara cu o perie de sârmă, multă apă şi eventual cu un dezinfectant de baie.

Spaţiu pentru studiu realizat dintr-o scară etape 5

2. Dacă scara e veche, încearcă să o repari înţepenind fiecare şipcă cu un cui, două, iar dacă îmbinările sunt foarte stricate, introdu în găuri o pană de lemn pentru a rigidiza structura scării.

Spaţiu pentru studiu realizat dintr-o scară etape 4

3. Pentru a realiza rafturile bibliotecii taie şipcile din lemn la dimensiunea distanţei din V-ul scării, corespunzătoare pentru fiecare etaj.

Spaţiu pentru studiu realizat dintr-o scară etape 3

4. Pune şipcile din lemn pe poziţie, la nivelul scării unde te-ai hotărât să faci o poliţă. Trasează cu un creion zona de contact şi găureşte în locul stabilit fiecare şipcă.

Spaţiu pentru studiu realizat dintr-o scară etape 2

5. Pentru a avea stabilitate construcţia, şipcile trebuie prinse cu şuruburi de scară.

Spaţiu pentru studiu realizat dintr-o scar etape

6. La final aşază cărţile pe poliţe şi atârnă mărgelele de o treaptă a scării şi vei fi încântat de noul tău spaţiu de studiu.

Materiale necesare: perie de sârmă, set de scule cu ciocan şurubelniţă, cleşte, cheie reglabilă, bormașină, cuie de tâmplărie, șipci din lemn, șuruburi.

Citește: Coșuri de depozitare

Articol apărut în revista Casa și grădina

Producție: Mihaela Radu

Foto: Bogdan Popescu



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply