Rudbeckia, mireasa soarelui, înflorește până toamna târziu

1

Rudbeckia, cunoscută și sub denumirea de mireasa soarelui, pentru că iubește soarele puternic.

Rudbeckia este o plantă viguroasă, crește sub formă de tufă, cu tije înalte purtătoare de flori mari de culoare galbenă, roșu-carmin, cu centrul mare; are o perioadă lungă de înflorire, din iunie până toamna târziu, florile pot fi folosite ca plante tăiate, dar și pentru decorarea parcurilor, rondurilor și grădinilor. Are frunze lungi cu perișori aspri, îi place soarele arzător, rezistă la secetă, nu este atacată de dăunători, crește în orice pământ bine afânat și întreținut, este o plantă bianuală, se înmulțește prin semințe și prin autoînsă­mânțare, deci este ușor de cultivat.

Planta se poate semăna în februarie, apoi transplantată în locul dorit . Planta este înalta și are nevoie de sprijin. Pământul trebuie bine afânat.
Toamna, se pot adua semințele pentru a avea de rezervă, în cazul în care primăvara nu mai lăstăresc cele din grădină, se taie tufele uscate, se sapă în jurul rădăcinilor care se acoperă cu frunze, pentru a le proteja de îngheț.

Achimenes – urzicuța

achimenes
Foto: Maria Iliescu

O altă plantă pe care o cultiv cu același interes este și Achimenes, cunoscută în popor cu numele de kimono sau urzicuță prin unele părți.

Este o plantă perenă de ghiveci, cu frunze ovale, pufoase la suprafață, înflorește din mai până toamna târziu, cu flori ca niște trompete de culoare roz, roșii, albe, mov. Vara se dezvoltă foarte bine în grădină, la loc luminos, ferit de razele solare, se udă cu apă depozitată de pe o zi pe alta în vase descoperite, dar nu pe frunze, preferă pământ fertil, bine drenat, îngrășământ lichid.

Toamna se rărește udatul la achimenes, când s-a făcut frig plantele sunt duse în casă, depozitate la un loc răcoros și întunecos, la o temperatură de 10 grade Celsius, fără a mai fi udate până în luna februarie când ghivecele sunt transferate într-o cameră mai caldă și începe udarea progresivă. Înmulțirea acestei plante se face prin despărțirea rizomilor și lăstarilor și sădirea lor primăvara, în vase umplute cu pământ de grădină, mraniță și nisip.

În luna februarie trec ghivecele într-o cameră cu temperatura de 15 grade Celsius, ud pământul cu apă de ploaie la temperatura camerei, asigur umiditatea printr-un vas cu apă, schimb pământul cu altul nou, proaspăt (în luna martie), desprind rizomii care seamănă cu niște conuri mici de brad.

Și pentru că temperatura este favorabilă, așez ghivecele cu achimenes pe rafturile acoperite cu material transparent de lângă gard, unde este semiumbră. Încep să le ud cu apă de ploaie, le administrez îngrășământ de păsări macerat, le rup frunzele uscate și florile care s-au trecut, le controlez starea de sănătate, dacă au apărut ceva dăunători (păduchi și păianjeni roșii). Așa fiind îngrijit achimenesul, în luna iunie apar florile mov, roșii și roz. Urez tuturor o toamnă bogată în cultivarea plantelor!

Citeste si:

Maria Iliescu, Ploiești, jud. Prahova/ foto: pixabay.com

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion1 Comment

Leave A Reply