Pentru Dragobete

0

După sărbătorile de iarnă urmează câteva săptămâni mai sărace în evenimente, dar apoi recuperăm în luna februarie, când pe data de 24 avem sărbătoarea îndrăgostiților la români, „Dragobetele”. Și căutăm să ne bucurăm și cu acest prilej.
Anul trecut, în 2017, am sărbătorit Dragobetele la Clubul Pensionarilor din sectorul 3. La acest club eu și soțul meu mergem de ceva timp, aici ne simțim foarte bine și ne-am făcut mulți prieteni.
De Ziua Îndrăgostiților am bricolat mai multe lucruri legate de eveniment și am pregătit ceva dulce, prăjituri sub formă de inimioară, cu frișcă, cu căpșuni, marțipan și multă nucă. Aceste dulciuri au fost foarte apreciate de cei care le-au gustat.
Din crengi uscate am făcut un pomișor al vieții, am agățat inimioare pe care am scris: „Iubire, respect, dragoste”. Dintr-un voal auriu am făcut niște punguțe în care am pus bomboane cu alune și am ornat cu inimioare roșii și fundițe. Aceste mici atenții au fost dăruite celor dragi de la club.

Foto: arhiva personală
Cu doi porumbei cu fulgi am închipuit doi îndrăgostiți, i-am ornat cu floricele și i-am așezat pe o creangă, sub o umbrelă. Pe acest aranjament am pus un cartonaș, pe care am scris „Omul e un înger cu o singură aripă ce are nevoie și de cealaltă aripă pentru a putea zbura”. Pentru două cești de cafea din sticlă, am făcut hăinuțe pe care am cusut câte o inimoară, iar pe borcanul cu zahăr pentru cafea am pus o inimioară.
În ziua de Dragobete, dimineața ne-am băut cafeluța, eu și soțul meu, din aceste ceșcuțe împodobite, astfel cafeluța parcă a avut un gust mai bun. Din această zi de Dragobete am făcut o sărbătoare la care ne-am distrat și ne-am simțit foarte bine.
Mulțumim Clubului Pensionarilor din sectorul 3 și celor care conduc clubul cu multă dăruire și pasiune. Le dorim multă sănătate, putere de muncă și multă înțelegere în relațiile cu pensionarii. Revistei Practic Idei îi dorim viață lungă și cât mai multe noutăți din care avem ce să învățăm!

Text: Georgeta Dobrin, București
Foto: www.pixabay.com, arhiva personală

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply