Paznicul ferestrelor

0
Paznicul ferestrelor
Mihai Nicolae
Dragă cititorule, paznicul
Mi se întâmplă adesea ca atunci când las ferestrele deschise, să se trânteasca singure din cauza curentului. Așa că am făcut un opritor simpatic.
Am văzut ceva similar la o prietenă, apoi pe internet. Dar să-ți spun cum se coase un puișor-opritor. Dintr-un material textil frumos colorat tai două pătrate (eu am folosit unul cu latura de 15 cm), apoi din fetru roșu decupezi aripi, creasta. Din fetru galben tai un triunghi pe care îl pliezi de doua ori, să devina mai rigid. Așezi pătratele cu materialul față pe față și între ele cu ace de gămălie prinzi creasta și ciocul având grija să fie orientate spre interiorul pătratului. Coși 3 laturi ale pătratului, apoi întorci pe față, umpli săculețul format cu vatelină în mijlocul carei pui o punguță cu nisip sau pietre (pentru stabilitate), apoi pliezi deschiderea pe jumătate, astfel încât să se formeze o piramidă triunghiulară. Îndoi puțin marginea materialului și execuți o cusătură ascunsă. Ulterior aplici prin cusături aripile și ochii, care pot fi decupați tot din fetru sau nasturi de culori asortate. Puișorul obținut poate folosi drept pernă de ace, jucărie (atenție, nu mai pui pietre în interior). Aceste opritoare practice pot căpăta forme diverse, după imaginația fiecăruia. Merită încercat! Mult succes!
Monica Viericiu

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply