Foto: Profimedia Decluttering digital. Sau cum îți faci ordine în telefon și în calculator 29 septembrie 2026 | Idei practice | Petri Radulescu Distribuie articolul pe: Facem ordine în dulapuri, cutii, aruncăm lucrurile pe care nu le mai folosim și reorganizăm sertarele, dar uităm adesea de un spațiu pe care îl folosim în fiecare zi: telefonul și calculatorul/laptopul. Și aici se adună lucruri de care nu mai avem nevoie: sute sau chiar mii de fotografii, aplicații pe care nu le mai folosim, fișiere descărcate automat, documente uitate în foldere și tot felul de materiale primite de la alții. În timp, toate acestea ocupă spațiu și pot face dispozitivele mai greu de administrat. Decluttering-ul digital înseamnă, de fapt, să îți administrezi mai atent resursele digitale. Iar acest lucru are legătură nu doar cu memoria telefonului sau a calculatorului, ci și cu protecția informatică. Ai grijă la ce se descarcă automat Un prim pas este să verifici setările telefonului și ale aplicațiilor pe care le folosești. Nu este nevoie ca tot ce primești să fie descărcat automat. Fotografii, videoclipuri, documente sau alte fișiere trimise în conversații pot ajunge foarte ușor în memoria telefonului, chiar dacă nu ai nevoie de ele. De aceea, este bine sp ai control asupra descărcărilor automate și să alegi tu ce vrei să păstrezi. În loc ca telefonul să decidă pentru tine, tu ar trebui să aprobi ceea ce se descarcă și să verifici fișierele înainte de a le deschide sau păstra. Ce faci cu sutele de fotografii din galerie? Fotografiile sunt printre cele mai mari consumatoare de spațiu. Mai ales dacă faci multe imagini de la același eveniment, este foarte ușor să ajungi să păstrezi zece fotografii aproape identice pentru o singură amintire. O dată la câteva săptămâni sau luni, merită să faci o curățenie în galerie. Păstrează fotografiile importante și fă un backup pentru ele, astfel încât să nu depinzi de memoria telefonului. Apoi șterge fotografiile duplicate, imaginile neclare, capturile de ecran de care nu mai ai nevoie și videoclipurile pe care le-ai descvărcat doar pentru a le vedea o singură dată. Este o situație destul de neplăcută să vrei să fotografiezi un moment important și să descoperi că telefonul nu mai are spațiu. Nu instala și nu actualiza totul automat Și aplicațiile merită verificate din când în când. Dacă ai instalate programe pe care nu le mai folosești, șterge-le. Nu are sens să ocupe spațiu și să rămână active în telefon sau în calculator. În același timp, fii atent la notificările care îți propun instalarea unor aplicații, extensii sau alte programe. Nu trebuie să accepți automat fiecare propunere de descărcare doar pentru că apare pe ecran. Același lucru este valabil și pentru fișierele primite de la alte persoane. Înainte să descarci sau să deschizi ceva, verifică ce este și de unde provine. Decluttering digital înseamnă și protejarea datelor tale Ordinea digitală nu este doar despre a avea mai mult spațiu liber. Este și despre securitate. Cu cât descarci și instalezi mai multe lucruri fără să verifici, cu atât crește riscul să ajungi la fișiere sau aplicații nedorite ori periculoase. Un fișier primit de la altcineva nu trebuie deschis automat doar pentru că a ajuns în telefonul tău. Un program sau un fișier infectat poate crea probleme nu doar pentru dispozitivul tău, ci și pentru alte persoane dacă este distribuit mai departe. De aceea, una dintre cele mai simple reguli pe care le putem adopta este: Nimic nu se descarcă automat. Totul este aprobat de noi, verificat și păstrat doar dacă avem nevoie. Telefonul și calculatorul sunt, până la urmă, tot niște spații pe care trebuie să le administrăm. Iar puțină ordine, făcută regulat, înseamnă mai mult spațiu, mai puțin haos și un control mai bun asupra lucrurilor care ajung în dispozitivele noastre. CITEȘTE ȘI: MDF vopsit: cum recunoști fronturile bine vopsite și cum le întreții Primii pași în pregătirea pentru toamnă a casei Așternuturi din fibre de bambus: ghid de îngrijire pentru o utilizare îndelungată Distribuie articolul pe: Petri Radulescu