Învelitori ce rezonează perfect cu estetica clădirii – La prime vedere completează armonios imaginea casei tale. La o privire mai atentă ți se dezvăluie multe alte funcții în afară de cea estetică. Sunt protecția necesară la intemperii, sursă de energie prin captarea radiației solare sau minigrădini.

Citeste si Winter garden – locul preferat în anotimpul rece
Aportul și importanța unei învelitori în aspectul exterior al unei clădiri sunt mai mari decât te-ai aștepta. Un look modern, ieșit din tipare va fi subliniat și accentuat de o învelitoare din materiale de ultimă generație, ce permite linii fluide, schimbări subtile de pantă și care se poate „mula“ pe configurații insolite. În alt registru, o casă tradițională trebuie să se integreze bine în țesutul arhitectural din jur sau specific regiunii și ar trebui să eviți modelele distonante. Pentru clădirile moderne și pentru cele mai variate „experimente“ arhitecturale se folosesc des învelitori metalice din aliaje titan-zinc sau aluminiu-zinc, din tablă de oțel aliat sau din metale neferoase, precum cuprul sau aluminiul.

Alte avantaje deloc neglijabile ale modelelor de top sunt greutatea mult redusă a plăcilor metalice și rezistența foarte bună la intemperii și deteriorare. Marii producători propun învelitori tot mai ușoare, foarte rezistente, cu greutăți de cca 5 kg/mp, ceea ce facilitează mult transportul și punerea în operă, mai ales la lucrul pe clădiri înalte. De asemenea, sunt oferite tot mai multe versiuni ce înglobează straturi fonoabsorbante, straturi de protecție la intemperii și la degradare. Tendințele ecologice nu au ocolit nici acoperișurile, iar funcțiile învelitorilor, reduse mult timp la protecție și aspect, au fost regândite. Astfel, anumite învelitori pot contribui din plin la „potențialul“ energetic al casei, prin captarea energiei solare. În ultimii ani sunt tot mai des folosite învelitori cu panouri solare integrate, de aceeași grosime cu învelitoarea casei, precum și învelitori fotovoltaice. Alte acoperișuri pot fi transformate în minigrădini sau spații cu plante. Acoperișurile verzi, ce pot fi amenajate pe suprafețe plate sau cu înclinare redusă, funcționează ca un veritabil filtru ecologic, reduc amplitudinile termice, măresc gradul de izolare etc.
O clădire futuristă, cu multă sticlă, metal și materiale compozite, cu o învelitoare de ultimă generație, amenajată în preajma unor case tradiționale acoperite cu olane ar distona foarte mult și ar știrbi farmecul locului. În burguri, în satele de pe malul mării, în unele orășele vechi, învelitorile cu aspect retro și tradițional-regional, cu plăci din ceramică arsă, sunt cele mai recomandate. Sunt vechi de când lumea, ecologice, permeabile la vapori și au o durată de viață ce poate depăși chiar și un secol. La limită, mai ales în zone marginale, poți alege la fel de bine și țigle din beton sau chiar metalice din categoria retro. Alegerea modelelor este relativ simplă – este suficient să te uiți la clădirile din jur sau să întreprinzi o minimă documentare locală.


În acest context mizează pe învelitori ceramice, disponibile sub formă de plăci plate (țigle), plate de mici dimensiuni sub formă de solzi, ondulate (olane) sau chiar din lemn în zonele rurale profunde. La clădirile vechi, la renovări, înainte de montare, verifică atent starea șarpantei. Ceramica este un material mai greu și e posibil să fie nevoie să consolidezi șarpanta acoperișului. Pentru o clădire istorică din mediul urban ai la dispoziție și alte învelitori cu aspect stilat, realizate din metal. Modele din oțel galvanizat, cu finisaje patinate sau învelitori din cupru sunt disponibile pentru casele și vilele cu aer monumental. Tabla fălțuită este un material căutat deseori la renovarea acoperișurilor de pe clădirile urbane foarte vechi, unde șarpantele pot fi mai fragilizate de timp, iar configurațiile sunt de multe ori complicate. Nu ignora materialele tradiționale, precum lemnul sau stuful, mai ales în anumite zone geografice, unde poți conta încă pe măiestria unor meșteri locali.

Citeste si Ferestre de mansarda care te uimesc cu dotarile lor
Articol preluat din revista Casa Lux nr. 6/2017.
Text: Lucian Dobraca. Foto: PR