Învață și folosește corect cele 3 zone de depozitare din bucătărie

0

Chiar și cea mai mică bucătărie poate fi suficient de mare dacă ții cont de cele 3 zone de depozitare din această cameră. Așezând obiectele în cele mai potrivite locuri, orice activitate se va desfășura mai ușor.

Iată care sunt cele 3 zone de care trebuie să ții cont:

Spațiul din jurul frigiderului

Frigiderul ar trebui să se afle aproape de ușă, iar lângă acesta sau în fața lui ar trebui să ai un mobilier pe care să pui cumpărăturile atunci când ajungi acasă. Astfel, îți va fi mai ușor să pui în frigider și congelator, respectiv în corpurile de bază sau cele suspendate toate alimentele din sacoșe.

Obiectele pe care le folosești prima dată atunci când gătești ar trebui să se găsească de asemenea în această zonă. Ne referim la ustensilele de preparare, fundul de lemn, căni de măsurat, răzătoare, desfăcătoare de conserve etc.

Spațiul din jurul chiuvetei

Chiuveta ar trebui să se afle între frigider și zona unde gătești, dar acest lucru este greu de realizat dacă nu îți construiești acum o casă. Totuși, ține cont de faptul că trebuie să fie o zonă ușor accesibilă, pentru că este folosită des.

În această zonă ar trebui să se găsească și coșul de gunoi, dar și vesela și tacâmurile. Îți recomandăm să lași vasele la uscat în aer liber; suportul de veselă păstrat în interiorul unui corp suspendat poate arăta mai bine, dar umezeala duce la dezvoltarea bacteriilor.

Spațiul pentru gătit

Acest spațiu include blatul și cuptorul. Ar trebui ca aici să ai și o zonă pe care poți pune oalele fierbinți imediat cum le iei de pe aragaz și una pe care ții farfuriile și bolurile atunci când pui mâncare în ele.

În mobilierul din acest spațiu ar trebui să așezi oalele, tigăile, tăvile și ibricele, dar și ustensilele de gătit. Uleiul, oțetul, sosurile și condimentele ar trebui să fie găsite tot aici.

 

Citește și: Idei DIY pentru organizarea spațiului din bucătăriile mici

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply