Din pasiune pentru handmade 22 iunie 2017 | Idei practice | Redactia Casa si Gradina Distribuie articolul pe: Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Arhiva personală Magdalena Gheorghe, București Dragă redacție, Drumul meu în handmade a început prin 2014, când m-a rugat o prietenă să-i înviorez niste rochii cu flori din fetru personalizate. Apoi, tot ea ne-a propus mie și surorii mele să participăm la un târg de handmade în centrul Bucureștiului, unde am adus genți de vară și portofele, port-farduri din in. Ulterior, am început să diversificăm creațiile și să lucrăm: brățări împletite, brățări țesute cu mărgele toho, coliere și pandantive cusute cu mărgele de nisip, toho sau semiprețioase, rochițe și fustițe, broșe, cleme de păr și zgardane cu motive tradiționale. Și nepoata mea ne ajută, fiind foarte îndemânatică. Inspirația vine din dorința clientului, din folclor, din culturile străine, internet. Pentru un colier din mărgele cusute lucrez câteva ore, iar pentru brâuri 2-3 zile. Veniturile din handmade nu sunt mari, importantă fiind pasiunea pentru creație. Prețurile pornesc de la 15 lei la broșe, cleme, brățări țesute, colierele sunt 25-35 de lei, portofelele 30 lei, hăinuțele 30-80 de lei, iar brâurile 70-100 lei. Creațiile le facem cunoscute mergând la târguri, cu ajutorul prietenilor care ne recomandă, prin rețele de socializare. Lucrăm și la comandă bijuterii, hăinuțe pentru evenimente. Ne găsiți pe Facebook, sub numele de Mica Papiotă, pe site-ul http://papiota.webnode.ro/ sau la tel. 0721.121.086. Toate cele bune vă doresc! Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Distribuie articolul pe: Redactia Casa si Gradina
Idei DIY de toamnă pentru un weekend creativ: animale decorative din ghinde și castane7 noiembrie 2026
Greșeli de curățenie periculoase pentru animale de companie: ce să nu faci niciodată în casă30 octombrie 2026