Cum scapi de pete dificile in casa

0

Acţionează rapid şi cu soluţia potrivită şi vei evita să te stresezi mai târziu. Fii pregătită pentru aceste mici accidente uzuale.

Cafea sau ceai
Pentru petele de cafea sau ceai amestecă într-o sticlă cu pulverizator 200-250ml de oţet alb şi aceeaşi cantitate de apă. Pulverizează peste pată, apoi şterge cu o cârpă umedă. Apoi, tamponează cu o soluţie de amoniac diluat (1 lingură de amoniac la o cană cu apă). Şterge cu o cârpă curată, umedă, urmată de o cârpă uscată.

Chestii lipicioase (gumă, ceară)
La petele de gumă sau ceară aplică o bucată de gheaţă până ce guma/ceara se întăreşte, apoi răzuie uşor cu un pieptăn sau un cuţit. Tamponează cu puţin detergent de vase ca să elimini orice reziduu. Şterge cu o cârpă curată, umedă.

Citeste si: Utilizari ale otetului in curatenie

Grăsime (pizza, sosuri)
Presară mălai sau pudră de talc peste petele de grăsime până când se absorb. Perie apoi cu o cârpă uscată.

Vin alb
Petele de vin alb se spală cu apă şi puţin detergent de vase. Şterge cu o cârpă curată şi umedă.

Vin roşu
Petele de vin roşu se tamponează (nu se freacă!) cu o cârpă umedă, după care se foloseşte o cârpă curată pe care pui puţin vin alb (da, nu e greşeală); tamponează din nou. Dacă încă nu a dispărut pata poţi presăra bicarbonat de sodiu, se lasă 20 de minute şi se şterge cu o cârpă curată.

Citeste si: 10 greseli la spalatul rufelor

Alcool transparent (vodcă, gîn)
Pentru petele de alcool transparent se amestecă o lingură de oţet alb cu două treimi (2/3) spirt medicinal. Cu o cârpă uscată se tamponează pata.

Cerneală
Înmoaie o periuţă de dinţi curată într-un capac de spirt medicinal; scutură surplusul de spirt şi freacă uşor zona pătată.

Citeste si: Intrebuintari utile ale lamailor

Cele mai bune soluţii pentru pete de tot felul sunt de obicei cele practice, transmise prin experienţă personală. Ai soluţii practice pentru un anumit tip de pată? Lasă-ne un comentariu şi ne-ar face plăcere să adăugăm soluţia ta la cele de mai sus.

 

Sursa foto: Mister GC/ FreeDigitalPhotos.net

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply