Cum scapi de cârtițe și popândăi, fără substanțe toxice

0

Dacă ai grădină, este imposibil să nu te fi întrebat cum scapi de cârtițe și popândăi, dacă se poate fără otrăvuri și chimicale. Există o soluție perfectă care pune pe fugă cârtițele și popandăii, pentru că aceste mamifere consideră mirosul acestei substanțe atât de respingător, încât vor pleca și nu se vor mai întoarce.

Înainte de a pune pe fugă aceste mamifere subterane, este bine să știi că, în cazul cârtițelor, acestea nu afectează cu nimic culturile și rădăcinile plantelor din grădină. Cârtițele nu mănâncă plante, ci doar melci, larve și rame, iar movilițele de pământ pe care le scot din loc în loc deasupra sunt un pământ deosebit de fertil, fiind amestecat cu resturi organice foarte bogate în azot. Din păcate, movilele sunt inestetice și strică aspectul grădinii.

În plus, tunelurile pe care le fac contribuie la aerisirea solului, prevenind astfel o grămadă de posibili dăunători. Ele pot fi totuși o problemă deoarece pot produce uscarea unor plante, iar solul se poate prăbuși în unele locuri.

Citește și: Legume în ghiveci. Câteva sfaturi

Diferența dintre cârtițe și popândăi

popandau

Popandăii sunt cei care fac stricăciuni în grădină, pentru că rod rădăcini. Movilele făcute de popândăi sunt diferite de cele făcute de cârtițe, au de regulă o gaură pe laterală, iar pământul nu este atât de mărunțit cum este cel din movilele făcute de cârtiță.

Una peste alta, între cârtite și popandai sunt diferențe majore. Primele merită să grădinărească împreună cu tine, pentru că sunt folositoare, în timp ce popândăii trebuie puși pe fugă. Și cârtițele și popandăii sunt însă sensibili la aceleași formule naturale, așa că dacă pleacă popandăi și ai cârtițe, vor pleca și ele.

Uleiul de ricin: cea mai bună soluție împotriva cârtițelor și popândăilor

Cea mai bună cale naturală de a pune pe fugă și cârtite și popândăi este uleiul de ricin sau granulele de ricin. Uleiul de ricin nu face nici un rău cârtițelor și nici popândăilor, dar aceștia nu suportă deloc mirosul și pleacă fără să se mai uite înapoi (deși cârtițele nu văd).

Pune grăunțe de ricin în locurile unde ai indicii că sunt galeriile, cel mai bine înainte de ploaie, sau udă puțin locul după ce le împrăștii. Poți să folosești și ulei de ricin amestecat cu apă, în părți egale. Sunt suficiente câteva linguri în locurile unde există indicii clare că sunt cârtite și  popândăi.

Pune ricin doar pe trei laterale ale grădinii pentru a le lăsa loc de fugă, pentru că în caz contrar vor rămâne blocate în grădină. Tratamentul se poate repeta de două-trei ori. După ce utilizezi ricin o să se vadă mișcare în grădina, așa că, dacă identifici cuiburile, poți acționa direct asupra lor. Nu te descuraja dacă nu dă rezultate maxime din prima înecrcare. Continuă tratamentul cu ricin, singura condiție fiind aceea ca, la fiecare nouă aplicare, cantitatea de soluție de ulei de ricin să fie mai mare și mai concentrată.

Cumpără ulei de ricin numai din farmacii. Orice altă soluție care conține ricin, din alte surse decât farmaciile, este foarte toxică.

Citește și: Cum scapi rapid și eficient de melci prin metode naturale

 

Sursă foto: iStock

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply