O casă sau un apartament nu devin „acasă” decât după ce ne punem amprenta personală asupra decorului şi după ce achiziţionăm obiectele care să ne oglindească personalitatea. Unul dintre cele mai populare stiluri de interior design din ultimii ani este cel cu accente vintage, shabby chic, care conferă locuinţei tale un aer fermecător, de basm. Dacă eşti în plin proces de reamenajare a casei, nu trebuie să schimbi toată mobila pe care o deţii pentru a obţine efectul shabby chic, ci doar să achiziţionezi câteva obiecte interesante. Piese de mobilier de mici dimensiuni, precum comode sau lampadare, potrivite atât pentru dormitor, cât şi pentru living, pot să dea tonul întregului design dintr-o cameră. Sunt obiecte mici, dar care pot schimba radical aspectul unei încăperi. Să nu uităm nici de obiectele de decor – lumânări, statuete, tablouri, pernuţe decorative – în stil retro, care vor personaliza spaţiul. În timp ce stilul de mobilier minimalist, high-tech, din materiale moderne, conferă un aspect stilat şi elegant casei, cel shabby chic vine cu o trăsătură aparte. Căldură, sentimentul de familiaritate şi confort pe care îl dau unei încăperi obiectele care aparţin acestui stil nu pot fi obţinute niciodată cu ajutorul mobilierului modern. Dacă te atrage acest stil, noi ţi-am pregătit un ghid de design interior shabby chic, pentru fiecare încăpere în parte. Dormitorul perfect pentru odihnă Vrei un dormitor de poveste, vintage, chic şi primitor? Va trebui să acorzi cea mai mare atenţie alegerii unui pat mare, confortabil, dar şi cu un design plăcut. După cum îi spune chiar şi denumirea, această încăpere este destinată somnului, odihnei, aşa că piesă de rezistenţă este patul. Este o cameră cu totul specială, în care ne încărcăm bateriile după o zi grea. De altfel, felul în care alegem mobilierul pentru dormitor poate spune multe despre personalitatea noastră şi ne poate influenţa foarte mult starea de spirit, se arată într-un articol al celor de la Huffington Post. Pentru a da un aer vintage camerei, alege un cadru de pat din fier forjat. Acest material este unul definitoriu pentru stilul shabby chic. Nu ar trebui să omitem nici faptul că un pat din fier forjat este deosebit de rezistent şi nu va trebui schimbat prea curând. Ai la dispoziţie modele de culoarea clasică a fierului, însă poţi opta şi pentru alb sau auriu. De asemenea, ai de ales între un cadru din fier forjat simplu, clasic şi unul cu baldachin. Şi un pat de lemn este o alegere potrivită dacă urmăreşti să creezi un spaţiu shabby chic. Forma rotunijită a tăbliei este imperativă dacă vrei să ţinteşti către un aspect shabby chic, iar culorile deschise – alb, crem – sunt cele mai potrivite pentru un astfel de decor. Nu opta pentru un pat de culoare închisă, deoarece întreaga încăpere va fi dominată de această piesă de mobilier, iar când vorbim despre design shabby chic vorbim despre culori calde, deschise, care nu „sar în ochi”. Pe lângă pat, în dormitor vom mai avea nevoie şi de noptiere. Şi acestea ar trebui să aibă marginile rotunjite şi accente shabby chic precum încrustaţii și mânere cu aspect antichizat. Ca materiale, la fel ca şi în cazul patului, poţi opta fie pentru fier forjat, fie pentru lemn în culori deschise. Când alegem un design interior shabby chic nu putem vorbi despre dressinguri mari, cu uşi culisante şi oglinzi, ci despre dulapuri de dimensiuni mai mici, care, deşi oferă mai puţin spaţiu pentru haine, vor conferi un aer deosebit încăperii. Aceleaşi principii aplicate pentru noptiere – formele rotunjite şi încrustaţiile în lemn – trebuie urmărite şi atunci când alegi un dulap pentru dormitorul decorat shabby chic. Un living primitor În living ne petrecem cea mai mare parte a timpului, aşa că trebuie decorat cu multă atenţie. În afară de designul mobilierului, trebuie să ai în vedere şi confortul, spaţiul de care dispui şi armonia deplină în combinarea pieselor. Din living nu poate să lipsească o canapea confortabilă. Alege o tapiţerie în tonuri calde – lila, galben pai, roz peach – poate chiar cu imprimeu floral. Vorbim din nou despre rotunjimi când descriem stilul shabby chic, așa că nimic nu trebuie să fie ţipător, cuvintele care l-ar putea descrie fiind diafan, delicat. În stânga şi în dreapta canapelei poţi amplasat două fotolii. Din acest punct de vedere ai la dispoziţie modele variate de scaune/fotolii rotunde cu picioare din lemn. Poţi să te opreşti la un fotoliu capitonat, care să dea un aer romantic, relaxat şi primitor livingului tău. Îţi poţi petrece după-amiezele de duminică în compania unei cărţi bune într-un fotoliu confortabil şi nici nu-ţi vei da seama când trece timpul. Măsuţa de cafea nu poate lipsi din living. Alege un model din lemn antichizat, în culori deschise. Poţi opta şi pentru una cu sertare cu mânere chic, metalice şi decorată cu porţelan. Trebuie să ai în vedere şi câteva spaţii de depozitare pentru această cameră, o bibliotecă din lemn antichizat în care să-ţi aşezi romanele preferate, dar şi obiecte de decor este perfectă pentru un living în stil shabby chic. Draperiile în culori pastelate, pernuţele decorative cu imprimeuri florale şi tablourile cu teme retro vor completa în mod armonios încăperea şi o vor personaliza. Un lampadar cu un abajur deosebit este un alt obiect care se va integra armonios într-o casă decorată shabby chic. Baie şi bucătărie Dacă îţi doreşti ca stilul shabby chic să se extindă şi în baie sau în bucătărie va trebui să acorzi o atenţie deosebită materialelor. Acestea ar trebui să aibă o rezistenţă crescută la umezeală şi la pete. Lavoarele şi bateriile din piatră naturală (travertin, granit) sunt o alegere excelentă dacă vrei să dai un aer antichizat bucătăriei sau băii tale. Când vine vorba despre mobilier, ar trebui ca fiecare alegere pe care o faci pentru aceste încăperi să o discuţi cu un specialist, pentru a te asigura că dulapul pe care ţi-l doreşti pentru baie este rezistent la aburul care se formează în această încăpere. Şi când vine vorba despre blatul din bucătărie ar trebui să acorzi o atenţie sporită materialului, deoarece este o zona predispusă la pătare. Dacă vrei să dai un aer shabby chic acestor încăperi, alege obiecte de decor în acest stil. O perdea cu motive florale în bucătărie va schimbă în totalitate aspectul încăperii şi se pliază perfect pe acest design. Pentru baie poţi să alegi covoraşe pufoase în culori pastelate şi poţi pune lumânări pe marginea căzii, astfel încât să îi conferi un aspect romantic. Ce părere ai despre acest stil de design interior? Ţi-ar plăcea să îţi decorezi casă cu accente shabby chic? Sursă foto: creativecommons.com Distribuie articolul pe: