Cum să plătești mai puțin la factura de căldură în lunile friguroase

0

Dacă factura la căldură este un motiv de îngrijorare pentru tine, iată câteva recomandări care să te ajute să treci mai ușor peste lunile de iarnă.

Atunci când vine frigul, automat întindem mâna spre centrala termică să încălzim caloriferele. Din păcate, asta nu ne ajută mai deloc când sosește factura. Din cauza faptului că apa din calorifere se răcește repede pe timp de iarnă, centrala va consuma mult mai mult și nu vei reuși să faci economiile pe care ți le-ai propus. De aceea am pregătit câteva sfaturi care îți vor reduce semnificativ consumul.

Izolează-ți bine locuința

În primul rând, ai grijă ca locuința ta să fie izolată termic. Ușile și ferestrele neizolate provoacă o pierdere semnificativă de căldură, de aceea este bine să investești în ferestre de termopan și o ușă de termopan cu geam, dacă ai balcon. Modelele sunt variate și se potrivesc fără probleme cu locuința și cu gusturile tale.

Dacă ai jaluzele, închide-le pe timpul nopții. Nu evita însă să îți aerisești camera chiar dacă este frig afară; deschide larg ferestrele de două ori pe zi timp de 5 minute. Pierderile de căldură sunt mai mari dacă ferestrele rămân întredeschise pe perioade lungi de timp.

Montează-ți un termostat

Conform E.ON România, un termostat de ambianță reduce costurile de încălzire cu până la 25%. Un termostat de ambianță măsoară temperatura camerei în care este montat, temperatură care scade mult mai lent. Cu ajutorul acestui termostat poți regla temperatura de zi sau noapte, sau când să se oprească sau să pornească centrala în mod automat. Nu se recomandă montarea termostatelor în apropierea ferestrelor.

Un sfat este să reglezi temperatura mai scăzută în camerele în care nu desfășori activități zilnice.

Economisește apa caldă

Aici, un sfat este să setezi din centrala termică o temperatură mai scăzută a apei calde. Astfel nu o să mai necesite combinarea cu apa rece.  De asemenea, evită pe cât posibil băile în cadă și optează pentru dușuri rapide. Acestea folosesc de două ori mai puțină apă față de o baie în cadă iar cu ajutorul unor capete de duș cu curgere lentă, poți să reglezi debitul și să reduci și mai mult consumul de apă caldă.

 

Sursa foto: unsplash.com


Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply