Foto: Cornelia Bacoșă Cornelia Bacoșcă, Săbăoani, jud. Neamț Stimată redacție, Cu scuze pentru întârziere, vă mulțumesc pentru premiul acordat articolului trimis de mine și publicat în Practic Idei, ediția din luna iulie. De data aceasta vreau să vă povestesc ce am mai făcut între timp, ce am mai meșterit prin casă. După cum am mai spus, am o fetiță, care acum are 1 an și 2 luni. I-am făcut multe poze, care n-au mai încăput în album și m-am gândit să-i fac eu unul. Am avut câteva cartoane colorate în casă și un dosar cu spirală din plastic, de pe vremea când eram în liceu. Am făcut câteva găuri cu un cutter, am pus și câteva foi transparente, din acelea pe care se pun la copt prăjituri, și am lipit pozele. Mi-a ieșit ceva frumos după părerea mea.Vrând să-i fac o surpriză fetei mele, m-am uitat prin magazine pentru a-i lua jucări, dar toate erau ba din plastic, ba din pluș, ea fiind mică trage de ele și mă pot trezi că bagă câte ceva în gură. Așa că am decis să-i fac eu un ursuleț. Am luat o bucată de material dintr-o bluză, pe care nu o mai foloseam, și o bucată de vatelină de la o geacă groasă de iarnă. Am tăiat un dreptunghi, l-am cusut și am lăsat un capăt pentru a introduce bucata de vatelină, apoi i-am cusut și acest capăt. În colțuri am legat o ață pentru a forma urechile, la fel am făcut și pentru cap. I-am aplicat o fundiță ca acelea pentru cadouri pe post de cravată, i-am lipit ochii și nasturi din pâslă, i-am făcut și două pompoane pe post de picioare. După ce am văzut ce a ieșit, am prins încredere și i-am mai făcut un frate mai mic ursulețului. Altă idee mi-a venit când am văzut că fata nu prea vrea să mănânce. I-am făcut un suport de farfurie împletit din melana unei bluze, la care i-am adăugat un buzunar unde am pus vesela, să fie mai la îndemănă și astfel a început să mănânce de toate. Dacă nu pun farfuria pe acest suport, începe să plângă și nu se mai oprește până nu-i aduc la masă acest suport. În speranța că am făcut ceva frumos și am inspirat și pe ceilalți cititori, închei mica mea scrisoare mulțumindu-vă încă o dată! Distribuie articolul pe: